Raport ANPC: 45% dintre grădinițele din țară nu respectă normele de calitate a serviciilor prestate. Șefa ISJ Constanța: Denumirea de "grădiniță" nu este protejată legal. Și-o poate atribui orice agent comercial (VIDEO)

Raport ANPC: 45% dintre grădinițele din țară nu respectă normele de calitate a serviciilor prestate. Șefa ISJ Constanța: Denumirea de "grădiniță" nu este protejată legal. Și-o poate atribui orice agent comercial (VIDEO)
foto: cotidianul.ro

O proporție 45% la sută din grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat, nu respectă normele de calitate a serviciilor prestate, potrivit unui control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Așadar, multe grădiniţe nu au autorizaţie de funcţionare, aviz de la pompieri sau hrănesc copiii cu alimente ce pot fi periculoase pentru micuţi, arată B1 TV.

Raportul ANPC arată că nu mai puţin de 160 de grădiniţe din cele 355 verificate în ţară şi în municipiul Bucureşti de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu respectă în totalitate „prevederile actelor normative în ceea ce priveşte modul de asigurare a calităţii serviciilor prestate".

Controalelor au fost făcute în perioada 11 aprilie – 15 aprilie. Din cantitatea de 25.300 kilograme de alimente verificat, 167 de kilograme prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.

Raport ANPC: 45% dintre grădinițele din țară nu respectă normele de calitate a serviciilor prestate

#DIRECT_ONE_jij6bc#

"Este o realitate tristă și cunoscută de către autorități. Avem tabloul complet al unei lipse de reacții din partea autorităților. Vorbim despre copii aflați permanent în pericol, vorbim despre locuri de joacă unde personal necalificat sau neverificat din punct de vedere al sănătății este lăsat să răspundă de copii pe care îi pun în pericol", a explicat Bogdan Drăghici, președintele asociației T.A.T.A.

Gabriela Bucoială, șefa Inspectoratului Școlar Județean Constanța, contactată telefonic, a explicat că nu cunoștea faptul că există nereguli în grădinițele din județ. "De când sunt eu, de la începutul acestui an școlar, nu am primit astfel de rapoarte asupra unor controale efectuate de ANPC în grădinițe", a declarat Gabriela Bucoială.

"Doresc să vă spun că denumirea de grădiniță nu este protejată în niciun fel. Am constatat că și-o poate atribui orice agent comercial. Ajungem în situația de a găsi anumite afaceri, societăți comerciale, care au o firmă pe punctul lor de lucru care începe cu cuvântul grădiniță", a atras șefa Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, comisarii ANPC au dat 170 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 113 avertismente şi 57 de amenzi în valoare de 224.500 de lei.

În același timp, au fost oprite definitiv de la comercializare şi utilizare 32 de kilograme de alimente în valoare de peste 400 de lei, iar alte 89 kilograme, în valoare de 790 lei, au fost oprite temporar de la utilizare.

În Bucureşti, au fost date trei amenzi pentru că operatorii economici care funcţionau ca unităţi de învăţământ nu aveau autorizaţie de funcţionare provizorie de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`