Răpiri pe bandă în județul Sibiu. Tinerele sunt furate noaptea de la domiciliu

Publicat: 16 02. 2023, 19:44
Actualizat: 16 02. 2023, 19:49
foto: IPJ Sibiu

O tânără în vârstă de 20 ani din Arpașu de Jos a fost răpită noaptea, din fața casei, de către un bărbat necunoscut care a băgat-o cu forța într-o mașină și a dispărut în trombă cu victima.

Tatăl femeii este cel care a alertat poliția, la două ore de la evenimentul petrecut în toiul nopții.

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 04,25, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat  prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei tinere, ZOLTAN GABI MARIA, în vârstă de 20 de ani”, informează reprezentanții IPJ Sibiu.

Băgată cu forța într-o mașină

Oamnenii legii transmit că în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orelor 04.25, prin apel la 112, un bărbat a sesizat poliția cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 02.00, fiica sa, Zoltan Gabi Maria, în vârstă de 20 ani, în timp ce se afla în fața curții imobilului în care domiciliază din localitatea Arpașu de Jos, ar fi fost luată împotriva voinței și urcată într-un autoturism de către un bărbat, care a plecat apoi într-o direcție necunoscută.

Semnalmente: înălțime 155 cm, 52 de kg, ochi căprui, păr brunet, fir drept, lung, ten deschis. La momentul dispariției, tânăra purta o geacă din piele de culoare roșie, fustă lungă roșie și batic roșu.

Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Dosar penal pe numele bărbatului

La nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, polițiștii sibieni desfășurând în prezent activități specifice în vederea depistării tinerei.

Persoanele care pot furniza informații care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

„Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, informează IPJ Sibiu.

Un alt caz identic a avut loc luna trecută

Cazul este asemănător cu cel din data de 09 ianuarie când patru persoane mascate au pătruns noaptea, în jurul orei 03.30, în domiciliul unei fete de 16 ani din orașul Tălmaciu, județul Sibiu,pe care au luat-o cu forța.

Atunci, cei patru mascați mascate au obligat adolescenta să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută.

Cei patru, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, domiciliați în orașul Avrig, respectiv localitatea Mârșa au fost audiați privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei.