Răniții din accidentul aviatic din Cluj au fost găsiți: Adrian Iovan, cel care pilota avionul, a decedat

Publicat: 20 01. 2014, 21:34
Foto: Cotidianul.ro

UPDATE 23:38  La locul accidentului a fost trimisă o echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică (INC) pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.

UPDATE 23:12
Surse din MAI, citate de Mediafax, au anunțat că persoana care a decesat în urma acestui accident este pilotul, Adrian Iovan.

UPDATE 23:03 Una dintre victimele accidentului a decedat luni seară, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu. Aceasta nu a precizat numele victimei, scrie Mediafax.

UPDATE 22:28 Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite în viaţă, două dintre acestea, respectiv pilotul Adrian Iovan şi o studentă, fiind în stare gravă, potrivit unor surse medicale.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seară, la B1 TV, că persoanele rănite în accidentul de avion de lângă Beliş au fost găsite, urmând a se organiza transportul acestora la spital.

Șapte persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce un avion, care transporta cadre militare care urmau să se deplaseze pentru recoltarea unor organe pentru un transplant, a forțat aterizarea în județul Cluj, în apropierea zonei Fântânele, spre coada lacului, la 70-80 de kilometri de Pasul Ursoaia.