Ramona Ursu: Onorată instanţă, nu poţi aresta un primar ca Nichita doar pentru că-i baron-interlop. Dar pentru ce poţi?

Publicat: 03 05. 2015, 19:56

Cazul primarului din Iași care își spiona iubita cu poliția, îi speria prietenii cu oameni ai clanurilor interlope și care și-ar fi angajat și un asasin care să execute la comanda lui, toate din banii Primăriei s-a răzpândit imediat.

Acțiune sale, parcă numai bune pentru un scenariu de film SF, au revoltat multă lume, dar în special pe locuitorii Iașiului, pe care ar trebui să-i conducă, nu să-i spioneze.

Jurnalista Ramona Ursu, într-un articol pe Adevărul, se întreabă daca Justiția nu poate aresta un primar ca Gheorghe Nichita, ce ar putea face?

Mă întreb, onorată instanţă, cât mai înseamnă în România noastră o viaţă de om? Cam ce ar trebui să se întâmple în ţărişoara asta a noastră ca să conteze cu adevărat siguranţa oamenilor de rând, a ăstora ca noi? Cam ce ar trebui să se întâmple ca vieţile noastre, ale proştilor ca noi, care nu suntem nici primari, nici baroni, nici borfaşi puşi şefi în poliţii locale, nici interlopi, să valoreze măcar cât un furt din buzunare?

 Mă întreb, onorată instanţă, cam ce ar trebui să facem noi, cetăţenii ăştia obscuri care muncim ca vitele pentru a ţine în spate toate scursurile ajunse în funcţii publice, toate nimicurile agăţate de nişte fotolii de primar sau deghizate în poliţai cu apucături de miliţieni, ca să avem dreptul la puţină libertate? La puţină linişte? La puţină demnitate? La puţină decenţă?”, scrie jurnalista.

Ramona Ursu subliniază că Gheorghe Nichita e omul care ar trebui să-i coducă pe ieșeni, cel care administrează banii publici în folosul comunității, nu pentru propriile interese.

Tovarăşu’ Gheorghe Nichita este omul acela pe care noi, ieşenii, nişte „cretini-isterici” aşa cum ne-a numit domnia sa, îl plătim de 12 ani ca să ne gospodărească oraşul. Nu ca să-şi pună slugile din Poliţie, plătite tot de noi, să-i rezolve toate porcăriile din viaţa personală, folosind cele mai abjecte metode. Tovarăşu’ Nichita, onorată instanţă, este omul acela în ochii căruia ar trebui să ne uităm cu încredere, nu cu teamă că-şi poate folosi puterea de baron, asmuţind pe noi ultimele scursuri botezate poliţişti locali sau vânându-ne la fiecare pas, dacă cumva i se pune pata pe vreunul dintre noi”, mai scrie jurnalista.