Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor, audiată în dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni
Ramona Mănescu este audiată marți la Parchetul General în dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni, informează B1 TV. Ramona Mănescu era ministrul Transportuilor în acel moment.
Săptămâna trecută a fost audiat și Radu Stroe, ministru de Interne la momentul producerii accidentului.
Procurorii nu au pus până acum sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.
În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.