Râmnicu Vâlcea: Un bărbat, acuzat că a înşelat 94 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate, a fost arestat preventiv

Publicat: 05 05. 2015, 18:46

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a înşelat 94 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate, informează Mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, care era căutat încă din luna ianuarie, este suspectat că a cerut şi primit bani de la zeci de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate.
Astfel el a provocat un prejudiciu de 20.000 de euro.

Bărbatul a cerut câte 210 euro de la zeci de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în Marea Britanie. În luna ianuarie, persoanele respective au venit cu bagajele la locul indicat de presupusul intermediar, pentru fi preluaţi de autocare care să-i transporte în Marea Britanie, însă după câteva ore de aşteptare au constatat că au fost înşelaţi.

După mai multe luni de căutări, bărbatul a fost prins în urma cooperării autorităţillor românce ci cele din Spania.

Poliţiştii români au aflat că suspectul a revenit la Vâlcea din Spania şi l-au găsit la locuinţa sa din Râmnicu Vâlcea.