Raluca Turcan: Punctul nevralgic al sistemului de asistență socială din România este sistemul însuși. Este extrem de important ca cei care pot să munceasă, să se angajeze (VIDEO)

Raluca Turcan: Punctul nevralgic al sistemului de asistență socială din România este sistemul însuși. Este extrem de important ca cei care pot să munceasă, să se angajeze (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat, marți, rezultatele campaniei naționale privind categoriile vulnerabile. ”În materie de asistență socială au fost politici greșite” a susținut oficialul guvernamental, adăugând că va susține întotdeauna ideea ca ”cei care pot să munceasă, să se angajeze”. Totodată, Raluca Turcan a susținut că oamenii care au nevoie de sprijinul statului au fost uitați, dar, ”din nefericire, este foarte adevărat că cineva își aduce aminte de ei mai ales atunci când sunt alegeri”.

Raluca Turcan: În materie de asistență socială au fost politici greșite

”Suntem în măsură să vă prezentăm rezultatele campaniei naționale privind categoriile vulnerabile și măsurile pentru serviciile sociale mai eficiente, pe care le propunem. Această campanie națională de verificarea a stabilirii și acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării, a pus statul la treabă într-un domeniu în care s-a făcut foarte puțin, și anume, asistența socială. Există o discuție în privinta celor care primesc venitul minim, și anume, că acesta ar fi rezultatul propriilor acțiuni. Pe fond, acești oameni sunt cei mai săraci dintre români și reprezintă o oglindă a eșecului politicilor statului.

Așa cum se întâmplă și în domeniul salarizării și al pensiilor, și în materie de asistență socială au fost politici greșite care au creat diferențe fără nicio logică socială sau economică între cei din vârf și cei de la bază. Este extrem de important ca cei care pot să munceasă, să se angajeze. Voi susține întotdeauna lucrul acesta și voi continua să susțin că îndrumarea spre piața muncii este o formă de ajutor real pe care statul poate să îl dea”, a spus Raluca Turcan.

Turcan: Sunt foarte multe cazuri în care beneficiarilor de ajutor social le este foarte greu și nu din vina lor

Ministrul Muncii a mai precizat că mulți dintre beneficiarii de ajutor social se află într-o situația dificilă pentru că instituțiile statului nu și-au făcut treaba.

„Sunt foarte multe cazuri în care beneficiarilor de ajutor social le este foarte greu și nu din vina lor, ci din cauza faptului că instituțiile statului nu au făcut întotdeauna ceea ce trebuiau să facă.

O simplă dovadă este și aceea că în doi ani, nu s-a făcut nicio campanie aplicată de genul celei pe care am demarat-o noi. (…) Campania noastră a ajuns în insule reale de sărăcie și izolate aproape de restul țării. Aș spune că acești oameni au fost uitați, dar, din nefericire, este foarte adevărat că cineva își aduce aminte de ei mai ales atunci când sunt alegeri. Realitatea este că și autoritățile locale poartă o mare răspundere și punctul nevralgic al sistemului de asistență socială din România este sistemul însuși”, a mai spus ministrul Muncii.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Raluca Turcan spune că Ministerul pe care îl conduce propune o schimbare radicală de abordare și de conținut, în ceea ce privește serviciile sociale.

„Rezultatele campaniei se concentrează pe două componente: de asistență socială și de ocupare.

În ceea ce privește asistența socială, Inspecția socială a desfășurat activități de verificare în 1.966 de UAT, adică 98,59% din totalul primăriilor propuse, pe o rază de 50 km, în jurul reședințelor de județ. Numărul titularilor de ajutor social verificați a fost de 40.982, din cei 110.711, iar numărul beneficiarilor de ajutor social verificați a fost de 99.593 din cei 261.775. Numărul persoanelor cu risc crescut de vulnerabilitate identificate direct a fost de 4.145.

Profilul de risc al familiilor beneficiare de ajutor social, verificate este următorul:

-31,16% sunt persoane singure, cu vârstă mai mare de 65 de ani

-19,98% sunt persoane singure, cu vârstă mai mică de 65 de ani

-17,10% sunt familii monoparentale

-15,93% sunt familii cu mai puțin de trei copii

-15,83% sunt familii cu peste trei copii.

Am identificat mii de persoane cu nevoi speciale care scăpau statisticilor oficiale și care nu beneficiau de sprijinul necesar”, a mai spus Raluca Turcan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise
15:39 - Un român a reușit să cumpere un televizor cu doar patru lei. Este acuzat de furt
15:32 - Silvia Dinică (USR): Elena Lasconi, singurul candidat care poate strica planurile PSD și AUR (VIDEO)