Raed Arafat: Sistemul de urgență din România este un sistem funcțional, la care multe țări din UE se uită

Raed Arafat: Sistemul de urgență din România este un sistem funcțional, la care multe țări din UE se uită
Foto: B1 TV

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a declarat marți că România se numără printre țările europene care au un sistem de urgență avansat, dar care mai are nevoie de dezvoltare, informează Agerpres.

“Sistemul de urgență din România este un sistem funcțional, la care se uită multe țări. E un sistem la care multe țări se uită. E un sistem care, în cursul lui de dezvoltare, nu se uită numai la urgențe zilnice, se uită și la aspectul de intervenție la accidente colective, la calamități, care este un lucru important de abordat și în ziua de astăzi”, a declarat doctorul Arafat.

Totodată Raed Arafat a spus că în sistemul de intervenție SMURD mai este de lucrat.

“Nu putem spune că suntem pregătiți încă sută la sută. Mai e mult de lucrat, pe partea de instruire a personalului. Acum începem cu atestatul pentru asistenții medicali de la ambulanță, care va dura câtre trei luni pentru orice asistent și care solicităm să devină obligatoriu. Am început cu medicii de la ambulanță acum doi ani și deja avem un număr foarte mare care au absolvit atestatul. Urmează ambulanțierii. Continuăm partea de pregătire cu pompierii”, a adăugat subsecretarul de stat.

Declarațiile lui Raed Arafat au avut loc la Bruxelles, pe marginea unei dezbateri în Parlamentul European privind particularitățile serviciilor de urgență din UE.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`