Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat, vineri, că și cu ridicarea parțială a restricțiilor în București, rămâne în picioare planul de redeschidere a școlilor pe scenarii, așa cum a fost anunțat. Acesta a punctat că dacă vor fi aduse modificări celor trei scenarii, ele vor fi anunțate din timp. O creștere a numărului de infectări și o trecere în scenariul roșu va determina, însă, alte schimbări în privința funcționării școlilor.
Precizările lui Arafat vin în contextul în care, înainte să se decidă relaxarea restricțiilor în Capitală, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a trimis o scrisoare Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență în care îi solicita menținerea măsurilor.
Ministrul avertiza că relaxarea poate duce la o creștere a numărului de infectări, mai ales că tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie, mult mai contagioasă, a fost identificată și la noi.
Potrivit G4Media, Voiculescu sublinia în scrisoare că orice alte măsuri de relaxare luate în paralel riscă să pună în pericol redeschiderea școlilor în București.
„Nu știu ce a zis domnul ministru. Eu vă spun că, la acest moment, școlile merg mai departe în ideea de redeschidere în scenariile pe care le știm. Poate vor fi cu anumite modificări, asta o să se anunțe după începutul lunii februarie. Acum, dacă rămânem la cifra asta, școlile se vor deschide în scenariul codului galben. Dacă se trece din nou la codul roșu, se vor deschide în scenariul codului roșu, poate adaptat pentru școli după ce vor fi ultimele discuții după analiza epidemiologică ce se va face la începutul lunii februarie, pentru a lua o decizie finală”, a declarat secretarul de stat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Despre ideea luată în calcul la Ministerul Sănătății, potrivit căreia toți elevii unei clase vor fi testați dacă acolo se găsește un caz de COVID-19, Arafat a răspuns: „E posibil și dacă colegii de la Sănătate au aceste abordări, normal că se vor aplica pentru că experții în domeniul sănătății publice sunt cei de la Ministerul Sănătății și de la INSP. Ei pot veni cu propuneri care să ajute la limitarea răspândirii virusului, inclusiv la testarea cel puțin a celor simptomatici sau testarea în masă. Ei trebuie să studieze și să vină cu propunerea”.