Raed Arafat participă la procesul de vaccinare în Centrul de la Palatul Copiilor din București: Avem restricții pentru că nu ne-am vaccinat destul până acum (VIDEO)
Oamenii care au mers la vaccinare duminică dimineață la Centrul de la Palatul Copiilor din București au avut surpriza să fie imunizați chiar de Raed Arafat. Șeful DSU a venit să dea o mână de ajutor și a susținut o scurtă conferință de presă.
Acesta va fi prezent aici până la ora 12:00.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulțumesc celor care vin să se vaccineze nu numai aici, ci şi în țară. S-a dovedit că totuşi omanii au înţeles că suntem într-o situaţia critica şi vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000. Cu toţii avem datoria să facem acest lucru şi să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate, persoane care cu dubii, să pună întrebări. Aceasta este unica soluție să nu se mai repete situația în care suntem acum. Fiecare persoana care se vaccinează face un pas înainte pentru toți, fiecare contează si poate contribui pentru ea si pentru comunitate. Din păcate, acum avem restricții pentru că nu ne-am vaccinat destul până acum, dacă eram ca alte țări europene nu erau necesare măsurile care s-au luat”, a declarat Raed Arafat.
Cu privire la persoanele nevaccinate, ajunse in stare grava si care refuză internarea, Raed Arafat a afirmat că „se autocondamnă, dacă sunt in starea grava si asculta sfaturile de a nu primi tratament, se condamna chiar la moarte. Dacă ești in stare gravă, unica ta șansă este in spital”.