Raed Arafat: Mulți se testează singuri. E important ca ei să rămână acasă dacă sunt pozitivi / Sunt țări care au făcut testări COVID în masă și au ajuns foarte rău chiar și așa

Publicat: 07 04. 2021, 09:08
Foto: Guvernul României / Facebook

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că, din punct de vedere al testării COVID, România se situează „undeva la nivelul celorlalte țări”. „Sunt țări care au făcut testări în masă și au ajuns foarte rău chiar și cu testarea în masă”, a mai ținut să precizeze secretarul de stat. Arafat a insistat apoi că mulți oameni ajung să se testeze singuri acasă și este esențial ca aceștia să se autoizoleze dacă rezultatul e pozitiv.

Raed Arafat, despre testele COVID făcute în România

„Testarea a fost apanajul colegilor de la Ministerul Sănătății. Nu era la nivelul Ministerului de Interne. Noi am avut discuții și toată lumea a zis că trebuie testat. Au adus testele rapide, pe antigeni, trei milioane de teste, deja 800.000 de s-au folosit.

Continuăm să le folosim. Faptul că la acest moment suntem la 40.000 de teste, ne situează undeva la nivelul celorlalte țări”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.

Secretarul de stat a spus apoi că mulți se testează acasă și e foarte important ca aceștia să nu mai părăsească domiciliul dacă rezultatul e unul pozitiv: „Dar avem mulți care se testează singuri acasă. Problema este că acești mulți care se testează singuri acasă sau se testează neoficial, este important ca ei dacă sunt pozitivi să rămână acasă”.