Raed Arafat, despre incendiul de la Spitalul Matei Balș: ”Orice aparat în plus nu e binevenit în spital. Acum trebuie să vedem care este cauza, nu vreau să speculez”

Publicat: 29 01. 2021, 16:38
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat, la Digi 24, că până în acest moment nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiuluide la Institutul Matei Balş. Acesta a mai spuscă așteaptă rezultatele anchetei.

„La ora 5.05 a fost anunţul telefonic dat de un incendiu. Au fost la faţa locului echipele de intervenţie. La 5.14, ISU a declanşat planul roşu şi au fost anunţaţi inclusiv colegii de la Floreasca, mobilizaţi oameni de la UPU, de la ambulanţă, s-a ajuns la 238 de ambulanţe de la SMURD, 15 ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă. ISU a trimis şi microbuze ca să evacueze pacienţii care nu necesită targă. Au fost evacuate 53 de persoane de la alte spitale, iar diferenţa până la 102 o reprezinţă persoanele, din păcate, decedate, şi ceilalţi pacienţi rămaşi la Matei Balş. Din punctul meu de vedere intervenţia a decurs foarte bine şi nu pot decât să felicit colegii de la ISU, SMURD Floreasca, de la Serviciul de Ambulanţă. Când am ajuns la faţa locului am găsit un loc de intervenţie bine organizat şi coordonat corect în cursul intervenţiei”, a precizat Raed Arafat vineri la Digi 24,potrivitNews.

Raed Arafat a vorbit și despre starea de sănătate a pacienților.

„Au fost două cazuri, unul care a intrat în stop cardiac şi au încercat resuscitarea lui, e a cincea victimă şi a mai fost un pacient sau o pacientă care a necesitat intubaţie. Să nu uităm că sunt pacienţi COVID care au avut probleme intermediare, respiratorii şi una dintre paciente care avea probleme cu plămânii de la COVID nu mai putea să respire corect şi a necesitat intubaţie pentru că nu mai putea să respire corectă. Au fost cel puţin ştiu de unul la Floreasca care a avut arsuri de gradul I şi II pe o suprafaţă mai mică a corpului. Da, au fost, dar fără să necesite intervenţie de mari arşi.”

„Dimineaţa când s-a anunţat incendiul una din primele acţiuni a fost să solicit la centrul pe partea COVID să identifice locuri pentru pacienţi COVID. Au fost identificate 280 de locuri la secţii unde puteam duce pacienţii. Din fericire nu a fost nevoie decât pentru 53”.

„Am auzit această afirmaţie din unele surse, tot mediatice. Ce pot să vă spun e că nu ştim cauza la acest moment. Am întrebat dacă aveau probleme cu căldura, dl Streinu-Cercel mi-a zis că nu aveau probleme cu căldura, termice. Cei de la criminalistică trebuie să identifice cauza. Aşteptă de la Parchet şi de la specialişti să vină ei cu definirea cauzei, cum a început focul, cum s-a răspândit, cum a avut loc incendiul”.

Întrebat mai departe dacă este greşit să amplasezi o aerotermă într-un loc unde există concentraţie mare de oxigen, acesta a spus: „Orice aparat în plus care nu e din spital care se aduce şi nu e luat în considerare ca şi efect, impact, nu e un lucru binevenit. Acum trebuie să vedem care este cauza, nu vreau să speculez”.

Incendiu la Spitalul ”Matei Balș” din Capitală. Cinci pacienți COVID-19 au decedat

Unincendiu a izbucnit, vineri dimineață, la un pavilional Spitalului ”Matei Balș” din Capitală, unde erau tratați pacienți cu coronavirus. Un prim bilanț a indicat trei victime, apoi a decedat un alt pacient, în cazul căruia nu au funcționat manevrele de resuscitare. A cinea victimăa fost găsită carbonizatădupăcâteva ore, într-o baie a unității medicale.

Procuroriiau deschis un dosar penalin rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Potrivit unor surse, incendiul ar fi izbucnit de la un reșou.

Audierile cadrelor medicale au început deja. Fiica unei paciente internate cu COVID-19 la spitalul ”Matei Balș”, a susținut, pentru B1 TV, că în saloanenu erau condiții potrivitepentru pacienți și că, săptămâna trecută, cu acordul medicilor, i-a adus mamei sale o aerotermă, căci era foarte frig. În schimb, Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan,a declaratcă în ultima săptămână nu au fost probleme cu căldura.