Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat vineri, că situația privind pandemia e mai bună decât în urmă cu o săptămână, iar acum avem și locuri libere la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19. Motive de relaxare, însă, nu sunt, căci un val 5 al pandemiei e posibil.
„Acum situaţia e ceva mai bună decât săptămâna trecută, cel puţin acum putem spune că există şi un număr de locuri libere de ATI în ţară, motiv pentru care transferuri în alte state acum începem să vedem dacă mai sunt necesare.
Urmărim cu atenţie situaţia şi, dacă va fi necesar, vom realiza şi alte transferuri”, a declarat Raed Arafat, vineri, în cadrul unei conferințe.
Acesta a insistat că pandemia lovește persoanele nevaccinate: „Aş vrea să parafrazez ce a zis unul dintre responsabilii cu sistemul sanitar din Germania, că acum începe să se transforme în pandemia nevaccinaţilor, având în vedere că impactul pe persoanele vaccinate este mic”.
Șeful DSU a mai susținut că un val 5 COVID e posibil și a insistat, din nou, că diferența o va face vaccinarea.
„Un val 5 e posibil, nu pot să spun la ce moment, dar e posibil şi cu cât avem rata de vaccinare mai mică, un val 5 poate să aibă un impact cum a fost acest val care a trecut acum”, a spus Raed Arafat, în cadrul aceleiași conferințe.