Raed Arafat, despre criza APEI POTABILE din București: ‘Este o problemă de sănătate publică’

Publicat: 31 01. 2019, 17:42

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, avertizează populația Bucureștiului cu privire la apa potabilă.

‘Este o problemă de sănătate publică. Apa Nova trebuie să colaboreze cu Ministerul Sănătăţii’, spune Arafat.

Scandalul a izbucnit după ce mai mulți bucureșteni au sesizat Apa Nova cu privire la mirosul și gustul de clor al apei.

„Noi am ţinut legătura cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, după ce au apărut mesajele pe Whatsapp. Am rugat să se verifice inclusiv cu cei de la Apa Nova dacă mesajele sunt reale. În acelaşi timp, am discutat cu doamna ministru şi am văzut astăzi comunicarea făcută către Apa Nova de către Direcţie de Sănătate Publică Bucureşti. Ca procedură, cred că este corect ce s-a făcut. Când ai orice dubiu că există probleme la nivelul apei şi se creează acest dubiu şi la nivelul populaţiei, precaut este să recomanzi ca apa să nu fie consumată pentru băut şi pentru gătit decât după ce se elimină acest dubiu. Şi asta se elimină pe baza analizelor, care se repetă până se normalizează. Cam asta este procedura. Din punctul meu de vedere, firma nu trebuie să se simtă atacată, pentru că în final cei de la Ministerul Sănătăţii şi-au făcut datoria de a implementa o procedură normală, care s-ar fi implementat oriunde în lume dacă exista un astfel de dubiu. Până se rezolvă acest dubiu, noi am ţinut legătura să vedem dacă va fi nevoie şi de convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Nu a fost nevoie, nu s-a considerat că este nevoie. Dar, normal, rămânem în legătură cu Ministerul Sănătăţii şi dacă se stabileşte că sunt probleme sau dacă se stabilea că sunt probleme mai serioase, atunci poate se ajungea la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă pentru luarea unor decizii. Nu s-a impus acest lucru. Este, într-adevăr, o problemă de sănătate publică şi gestionarea acestei probleme este în sarcina Ministerului Sănătăţii. Recomandările care se dau în final sunt în responsabilitatea autorităţilor sanitare, care urmăresc calitatea apei şi, dacă au dubii, trebuie să avertizeze populaţia”, a declarat Raed Arafat, pentru STIRIPESURSE.RO.

În acest moment se face încă un set de analize pentru ca autoritățile să se asigure că valorile sunt normale, iar apa nu pune în pericol cetățenii.

Apa Nova a informat joi dimineaţă că rezultatele analizelor efectuate reconfirmă şi atestă potabilitatea apei distribuită de companie consumatorilor. Distribuitorul de apă mai menţionează că a crescut concentraţia de clor din cauza topirii zăpezii şi a gheţii, însă valorile sunt în limitele normale.

Iniţial, miercuri seară, Ministerul Sănătăţii a recomandat bucureştenilor să nu folosească apa din reţeaua publică pentru băut, prepararea hranei.