Raed Arafat, despre carantinarea Timișoarei: Are cea mai mare incidență dintre municipiile care au incidenţa mare. În sectorul sanitar există o presiune foarte mare, paturile de ATI sunt pline
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, spune că decizia de carantinare a municipiului Timișoara și a altor patru localități din zona periurbană este una corectă, în condițiile în care ”Timişoara are cea mai mare incidență dintre municipiile care au incidenţa mare”, iar secțiile de terapie intensivă ale spitalelor din oraș sunt pline.
Ce spune Raed Arafat despre instituirea carantinei în municipiul Timișoara
”Trebuie să ne uităm la situaţia în care ne aflăm acum. Timişoara are cea mai mare incidență dintre municipiile care au incidenţa mare. În ultima perioadă am asistat la o creştere zilnică. În acelaşi timp, în sectorul sanitar există o presiune foarte mare, paturile de ATI sunt pline şi greutatea de a găsi locuri pentru pacienţii cu oxigen. De ce sectorul sanitar acum este sub o presiune mai mare acum decât în noiembrie – decembrie. Pentru că acesta vine peste valul trecut, iar secţiile de AŢI nu sunt goale, ele vin cu pacienţi din valul trecut, şi asta înseamnă că putem să ajungem oricând să nu mai avem locuri. Este clar, singură metodă de a limita raspândirea virusului este limitarea deplasărilor, binenţeles şi masca şi igienă”, a spus Raed Arafat, potivit News.ro.
Cum explică Arafat decizia de carantinare a patru localități din apropierea Timișoarei
Totodată, Arafat a explicat că a fost luată decizia de a institui carantina atât în municipiul reședință de județ, cât și în patru localități din apropiere pentru ”a face mai ușor controlul”.
”De ce acum? Dacă începem acum, este posibil să iasă Timişoara din carantină peste 14 zile, hai să zicem la 21 de zile. Începerea acum este foarte corectă şi cred că asta am căzut de acord în cadrul comitetului. Dacă carantinam doar unele localităţi, şi aţi văzut că nu este vorba numai de Timșioara, ci include comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, care vor fi tartate ca un tot întreg. Asta va face mai uşor controlul. Dacă noi carantinam o localitate din care oamenii toată ziua pleacă şi se întorc în Timișoara, dacă carantinam Timişoara fără să carantinam loc în care oamenii se întorc seară, atunci nu ajută. Înţelegem foarte bine cu toţii că nu este o măsură pălcută, uşoară”, a mai spus șeful DSU.
Raed Arafat a mai subliniat că, în condițiuile în care noile tulpini de coronavirus se răspândesc deja în țara noastră, este nevoie de precauție, iar aceste măsuri trebuie ”să meargă în paralel cu campania de vaccinare”.
Municipiul Timișoara și localitățile Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița vor intra în carantină pentru două săptămâni. Măsura se aplică începând din 8 martie 2021, de la ora 00:00.