Raed Arafat: Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia / În noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment

Raed Arafat: Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia / În noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat vineri seara că pavilionul V al Institutului Matei Balș din Capitală nu ar fi avut autorizație din partea pompierilor, ci doar aviz. Astfel, el explică că exista o documentație ce prevedea măsuri de prevenire a incendiilor, dar acest plan nu ar fi fost pus în aplicare, în totalitate, în teren, scrie News.ro.

„Vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii. Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu (…) Aviz a existat pe documentaţie, nu este emisă autorizaţia. De altfel, la controlul din noiembrie, colegii de la ISU Bucureşti au stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii. Trebuie să ştim foarte clar că autorizaţia este, de fapt, o atestare din partea pompierilor că respectă toate condiţiile de prevenire, dar asta nu înseamnă că garantează. Niciodată nu garantează că nu va fi un incident sau un incendiu”, a explicat Arafat la Antena 3, potrivit sursei citate mai sus.

Diferența o reprezintă faptul că avizul este documentul emis de ISU pentru un proiect, în timp ce autorizația necesită verificări la fața locului, pentru a vedea dacă măsurile sunt puse în aplicare, pentru a fi emisă. În cazul Institutului Matei Balș din Capitală avizul a fost emis în luna martie a anului 2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`