Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține că în prezent sistemul medical de urgență din România are 978 de medici specializați în medicina de urgență, cu toate că „nevoia reală poate chiar depășește 2.000 de medici”, transmite Agerpres.
Oficialul consideră că deficitul de personal supraîncarcă programul de lucru al cadrelor medicale cu studii superioare din unitățile de primiri urgențe, iar personalul actual este pus în situația de a efectua un număr foarte mare de ore suplimentare.
„Dacă am avea destul de mulţi medici în UPU, nu s-ar mai plânge nimeni că UPU este o unitate grea, pentru că atunci ar face doar programul lor de lucru, poate o gardă sau două în plus şi gata. Lipsa de medici face ca cei care există să facă ore suplimentare, sau gărzi, cum spunem noi, în plus. Soluţia ca să ai o UPU atractivă este să ai destul personal şi acest lucru consider că este un aspect la care trebuie să ţinem”, a declarat Raed Arafat, miercuri, la Botoșani.
Secretarul de stat spune că „unităţile de urgenţe sunt locul în care trebuie să lucreze medicii care termină cu rezidenţiat medicina de urgenţă”.
„În faza asta trebuie să îi concentrăm acolo, şi încă mai avem nevoie mare. Acum avem 978 şi nevoia reală poate chiar depăşeşte 2.000 de medici. Încă este nevoie de generaţi. Şi mai e un aspect: generaţiile care s-au angajat acum 20 – 30 de ani deja ajung la pensie. Noi acum nu trebuie nu doar să suplimentăm, ci să înlocuim pe cei care ies la pensie”, a adăugat el.