Raed Arafat: Aplicarea de măsuri diferenţiate pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate nu este discriminare, este o măsură de sănătate publică

Publicat: 27 05. 2021, 19:02
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aplicarea de măsuri diferenţiate pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate nu este discriminare, consideră secretarul de stat, Raed Arafat. Acesta a precizat că există suficient vaccin și că oricine se poate vaccina, prin urmare noile măsuri sunt decizii de sănătate publică.

”Dacă nu aveamn suficient vaccin, dacă nu aveam acces la vaccin, atunci era o problemă, dar vaccin există, doze sunt, totul există, asta înseamnă că oricine poate să meargă să se vaccineze, nu mai există limite. De aici nu mai este problemă de discriminare, ci este o măsură de sănătate publică”

Până la un anumit plafon, sunt trei variante: te vaccinezi, sau vii cu test, sau ai trecut prin boală. Dar dacă organizatorul dorește să treacă la capacitate maximă are opțiunea să spună, vreau să o fac, dar atunci intră doar cei vaccinați”, a spus Raed Arafat.