Răducu Mazăre, verificat de SRI la cererea Poliţiei Rutiere
Poliţia Rutieră a trimis la SRI o filmare neclară realizată de camera unui radar, care a surprins autoturismul lui Răducu Mazăre deplasându-se cu viteza de 194km/h pe A2; s-a dispus analizata cu aparatură performantă a filmării, pentru a se stabili cine se afla la volan, informează Mediafax.
Filmarea datează din 22 august și este nevoie de editarea imaginilor până când acestea devin clare, în condiţiile în care, din cauza faptului că soarele bate în parbrizul automobilului, nu se poate distinge figura persoanei care se află la volan.
Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce autoturismul respectiv a fost oprit la kilometrul 30, iar şoferul, în persoana lui Răducu Mazare, le-a spus că, în momentul în care maşina sa a fost înregistrată de radar, nu el se afla la volan, ci un un prieten de-al său. Fiul primarului din Constanţa a explicat că, între kilometrul 49 şi kilometrul 30, prietenului său i s-a făcut rău şi, din acest motiv, a fost nevoit să treacă el la volan, pentru a preveni un eventual accident, menționează sursa citată.
Prietenul lui Răducu Mazăre a susţinut, la rândul său, declaraţia şoferului, drept pentru care poliţiştii i-au ridicat lui permisul de conducere, şi nu fiului primarului Constanţei. Totuși imaginile nu sunt concludente, motiv pentru care a fost necesară verificarea suplimentară.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat că, fiind vorba despre o anchetă în curs, instituţia pe care o reprezintă nu poate nici să confirme şi nici să infirme faptul că verifică imaginile respective, la solicitarea Poliţiei Rutiere.