Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca: „Viața oamenilor nu poate fi transferată ȋntr-o realitate virtuală”

Pandemia de coronavirus a reprezentat o provocare fără precedent la nivel global. Criza sanitara, efectele economice determinate de ȋnchiderea domeniilor de activitate, dar nu ȋn ultimul rȃnd unele efecte sociale impuse de măsurile de restricție ne-au modificat viața. Nimeni nu ar fi crezut la ȋnceputul acestui an că stilul de viață al ȋntregului glob va fi schimbat atȃt de rapid și ȋntr-un mod atȃt de radical. Necunoașterea acestui nou inamic a determinat instaurarea celor mai severe măsuri de protecție ale populației. Starea de urgență a suspendat unele drepturi și libertăți. Toate aceste măsuri au un caracter temporar. Pandemia de Covid-19 a necesitat măsuri fără precedent ȋn istoria recentă. Aceste restricții sunt excepționale și nu trebuie să devină o regulă ȋn epoca post pandemică.

Ȋn mod cert, după trecerea acestei pandemii, toate domeniile au nevoie de o evaluare atentă, dar mai ales de o reformare profundă, capabilă să pregătească domeniile de activitate ale statului pentru o viitoare posibilă amenințare. Este nevoie de modernizarea instituțiilor statului. Informatizarea și digitalizarea acestora reprezintă un element esențial pentru o mai bună funcționare. Implementarea măsurilor de digitalizare instituțională trebuie ȋnsoțită de o scădere a nivelului de birocrație. Birocrațizarea excesivă, de cele mai multe ori inutilă, blochează funcționarea instituțiilor statului, mai ales ȋn momente de criză.

Ȋn ultimele zile am observat mai multe opinii ȋn favoarea digitalizării și transferarea, aproape completă, a vieții noastre ȋn mediu online. Ȋn afara unor domenii instituționale care chiar au nevoie de această informatizare, viațaoamenilor nu poate fi transferată ȋntr-o realitate virtuală. Ființa umană nu poate trăi suspendată ȋntr-o realitate virtuală. Ȋn primul rȃnd o astfel de realitate nu rezonează cu sentimentele și trăirile umane. Ȋn al doilea rȃnd, pe termen lung, lumea virtuală va schimba forma naturală a omului, ȋl va lipsi de sentimente, de interacțiunea interumană. Iubirea nu se poate dezvolta și transmite virtual. Toate acele domenii ale vieții noastre care implică sentimente și trăiri nu se pot regăsi ȋn lumea virtuală. Această nouă normalitate despre care s-a vorbit, nu poate schimba fundamental vieții umane, nu poate transforma omul intr-o nouă specie abrutizată și asentimentală. O astfel de abordare va crea generații viitoare de ființe lipsite de toate elementele caracteristice umanității. Contactul interuman a reprezentat și trebuie să reprezinte baza legăturilor sociale. Nu putem ajunge să fim ȋn aceeași ȋncăpere și să utilizăm tehnologie media pentru a discuta ȋntre noi. Deja am ȋnceput să ne comportăm ciudat atunci cȃnd ieșim la masă ȋn oraș, butonȃnd telefoanele și nevorbind unii cu ceilalți minute ȋntregi. Imaginea a doi tineri ȋndragostiți aflați pe o bancă, butonȃnd telefoanele și neavȃnd nici măcar un contact vizual a devenit, din păcate, o realitate prea des ȋntȃlnită. Lumea virtuală a prins avȃnt pentru că poate reprezenta o alternativă mult mai facilă la lumea reală.

Pentru mulți mediul online este poartă de scăpare care poate acoperi anumite incapacitați personale de relaționare interumană. Libertatea de mișcare va trebui să fie restabilită imediat după pandemie. Omul are nevoie să trăiască ȋn mod liber. Chiar și Dumnezeu a oferit omului libertatea de alegere. O ȋngrădire a libertății de mișcare va avea efecte devastatoare asupra psihicului uman. Chiar sociologia, ca știință se află ȋn pericolul de a-și pierde domeniul de activitate. Lipsa libertății trans-frontaliere va altera raporturile culturale dintre diferitele țări. Oamenii au nevoie de artă și cultură autentică capabilă să determine sentimente. Actul cultural virtual este știrbit și amputat. Cultura online respecta doar forma, ȋnsă ȋși pierde fondul și sensul adevărat. Societățile nu pot evolua decȃt prin forță creatoare a artei. Viața culturală nu este rezervată numai oamenilor bogați. Toate păturile sociale au nevoie de cultură. Ea reprezintă motorul care aduce progres și evoluție. Manifestările artistice nu sunt altceva decȃt provocări menite să ne stimuleze gȃndurile, simțurile și să elibereze din noi acele trăiri ȋnălțătoare cu potențial creator. Mintea și sufletul se vor atrofia ȋn lipsa vieții culturale. Cultura se ve regăsi ȋn ceea ce numim, astăzi, educație și civilizație socială. Nu putem pretinde ca o societate să fie educată, ȋn absență culturii.

Agitația vieții de dinainte de pandemie ne-a făcut, oricum, mai egoiști și prea individuali. Binele și bunăstarea individuală au devenit aproape o normalitate. Pandemia ne-a aratat că doar prin efort colectiv și solidaritate putem depăși pericolul acestei crize globale. O digitalizare a vieții umane va adȃnci individualismul. Home working-ul a reprezentat o alternativă excelentă ȋn timpul pandemiei, care a oferit posibilitate ca unele activitați economice să poată continua, chiar și ȋn aceste noi circumstanțe de izolore socială. Ȋn opinia mea, home working-ul trebuie rezervat numai ȋn acele situați ȋn care oamenii nu pot lucra de la locul de muncă. Permanentizarea acestui obicei va altera conceptul de “casă”. Casa este acel loc ȋn care ne detașăm de toate problemele cotidiene sau profesionale. Dacă din casa ȋn care locuim, din căminul familiei ne desfășuram toate activitățile sociale, cotidiene și profesionale, aceasta va deveni o instituție polivalentă. Oamenii nu vor mai percepe valențele căminului, pierzȃnd chiar aceea sintagmă “casă dulce casă”. Nu putem amesteca, ȋntr-un mod atȃt de nefiziologic și nenatural, viață noastră privată, cu viață socială și profesională. Toată această imixtiune pornește din sufrageria noastră, ȋnsă se va răspȃndi, contaminȃnd mintea și sufletului omului. Plimbarea de la job la domiciliu este acel moment, extrem de necesar, ȋn care omul de deconectează de problemele profesionale, ȋncepȃndu-și viată personală.

Măsurile impuse de această pandemie trebuie să reprezinte o excepție, fiind măsuri de salvare ȋntr-o situație critică. Nicidecum ele nu trebuie să devină aceea nouă normalitate de care se tot vorbește ȋn ultimele luni. Omenirea are nevoie de aceea normalitate naturală, impusă de-a lungul secolelor, chiar de specia umană. Nu este necesar să reinventăm o nouă normalitate, atȃta timp cȃt avem experiența istorică, milenară a evoluției umane. Este foarte adevarat că ȋn unele aspecte ale vieții noastre, poate sunt necesare anumite resetări care să corecteze anumite derapaje. Toate aceste modificări vor trebui să ȋmbunătățească societățile și nu să le adȃncească disfuncționalitățile. Ȋnvățăturile pandemiei constau ȋntr-o omenire mai reală, mai autentică, care și-a cultivat sentimentele și trăirile și nu o omenire virtuală, ȋn care limitele realității se estompează din ce ȋn ce mai mult. Amestecul acestor lumi devine periculos, alunecȃnd intr-o zonă a oniricului, a irealității, ȋn care ne este din ce ȋn ce mai greu a ne orienta.

DoctorRadu Țincu, Medic primar ATI la Spitalul de UrgențăFloreasca