Radu Țincu explică ce a dus la creșterea bruscă a numărului de noi cazuri COVID. Pacienții așteaptă, din nou, zile întregi pentru un loc la ATI (VIDEO)
Medicul Radu Țincu a vorbit vineri seară, în emisiunea „Bună, România” de pe B1 TV despre actuala creștere a numărului de noi infectări cu COVID-19. Specialistul a explicat care sunt factorii care ne-au adus în această situație, dar și cum se agravează situația în spitale, pe zi ce trece.
„Din păcate avem acesta creștere, avem o depășire a indicelui de 3 la mie, care conform legislație va produce efecte, care înseamnă restricție…Cred căeste un amestec de cauze, într-adevăr, măsurile de relaxare, peste tot în lume au fost însoțite de creșteri ale numărului de cazuri printr-o transmitere comunitară accentuată, pe de altă parte varianta britanică, oricât am contesta-o știm care are o transmisibilitate foarte ridicată, de 50 pana la 70% mai mare. Sunt absolut convins ca lumea, după un an de pandemie, odată cu venirea primăverii, devine ceva mai relaxată în mod natural și atunci toate ,măsurile acestea de respectare a regulilor sanitare sunt mai puțin vigilente. Cred ca în contextul acestui amestec a apărut acesta creștere a numărului de cazuri”, a spus medicul.
Spitalele s-au umplut rapid cu pacienți COVID
„Această creștere se reflectă în ceea ce se întâmplă în spitale. Din nou, în spitalele din București, secțiile de Terapie Intensiva pentru COVID sunt pline și au început sa apară pacienți care așteaptă câteva ore sau chiar zile în camerele de garda pentru a fi preluați în secția de Terapie Intensivă, ceea ce nu se mai întâmplase de ceva timp, ceea ce ne arată că există o accelerarea a transmiterii în comunitate”, a spus medicul.
Întrebat dacă viroză produsă de COVID ar deveni în câțiva ani la fel de comună ca gripa, medicul a spus că cel mai probabil acesta va fi parcursul.
„Da, această posibilitatea nu că există, este cea mai plauzibilă pentru că așa cum virusul încearcă să se adapteze și să supraviețuiască în corpul nostru și noi încercăm sa găsim niște metode prin care sa îl acceptăm fără sa ne facă rău. Aceste lucru nu certifică, însă, comportamentul coronascepticilor de azi cand nu este o simplă răceală acre poate ucide. Dacă peste 5 ani va fi o simplă răceală, cu siguranță ne vom comporta în acel mod”, a afirmat medicul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.