Radu Țincu, despre eventuale praguri de consum pentru șoferii drogați: Mi se pare riscant, reacțiile sunt extrem de particulare. Sunt foarte variabile din perspectiva compoziției și a concentrațiilor (VIDEO)

Publicat: 07 08. 2024, 12:28
Foto: captură B1 TV

Radu Țincu, medic toxicolog, a comentat propunerea medicilor legiști de a fi introduse praguri pentru consumul de droguri la volan, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a spus că i „se pare riscant de făcut o astfel de clasificare a nivelului la care este expus organismul, pentru că până la urmă reacțiile sunt extrem de particulare”.

Radu Țincu, pe B1 TV, despre eventuale praguri de consum pentru șoferii drogați

Întrebat despre această propunere, medicul toxicolog a explicat: „E foarte dificil de făcut o astfel de predicție. Este la fel ca și la alcool, sunt persoane care după un pahar de vin au o stare alterată din perspectivă mentală, și sunt persoane care pot să conducă fără niciun fel de problemă. Mi se pare riscant de făcut o astfel de clasificare a nivelului la care este expus organismul, pentru că până la urmă reacțiile sunt extrem de particulare”.

„Pe de altă parte, nu discutăm de substanțe care sunt medicamente, adică ele sunt procurate de pe piața neagră, sunt foarte variabile din perspectiva compoziției și a concentrațiilor, astfel încât cred că o astfel de clasificare va produce foarte multe dificultăți în a aplica în cadrul legislativ astfel de nuanțe”, a adăugat Radu Țincu.

Radu Țincu: Persoanele care sunt depistate pozitive vor fi confirmate întotdeauna la IML

„Discutăm despre prezența substanțelor psihoactive în sânge. Persoanele care sunt depistate pozitive vor fi confirmate întotdeauna la IML, prin probe biologice care arată prezența substanței respective în sânge, și nu în urină, așa cum foarte mulți din cei depistați pozitivi invocă că în urină persistă mai mult timp metaboliții acestor substanțe. Însă prezența substanței în sânge în momentul recoltării arată că la acel moment sistemul nervos central se află sub efectul acestei substanțe”, a continuat medicul.

„În plus, trebuie să spunem că întotdeauna la IML, atunci când se recoltează probe biologice, există și o evaluare clinică, adică un medic evaluează reacțiile și modul de comportament ale persoanei respective”, a mai sspus Radu Țincu.