Radu Țincu, despre autorizarea Pfizer pentru copii cu vârste sub 12 ani: Copiii, mai greu de evaluat post-vaccin. Va trebui să așteptăm toate datele științifice și să vedem dacă sunt reacții adverse specifice (VIDEO)

Publicat: 09 06. 2021, 17:53
foto: captură TV

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a vorbit despre demersurile făcute de Pfizer pentru autorizarea vaccinului anti-COVID-19 la copii cu vârste între 6 luni și 12 ani, explicând că orice ser pus pe piață a fost mai întâi testat pe adulți, iar abia apoi pe copii pentru că este mai ușor să obții consimțământul unui adult comparativ cu grupele pediatrice.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Radu Țincu, despre autorizarea Pfizer pentru copii cu vârste sub 12 ani

„Trebuie citită așa cum este ea în realitate, adică orice vaccin care a fost pus pe piață inițial a fost testat pe persoanele adulte, pentru că din punct de vedere al procedurii de testare e mai ușor să obții consimțământul unui adult comparativ cu grupele pediatrice, unde e nevoie de consimțământul părinților. Pe de altă parte, copiii sunt mai greu de evaluat post-vaccin, având în vedere că toată simptomatologia aceasta este greu de cuantificat și, uneori, copiii pot să nu furnizeze datele necesare. Însă orice vaccin pe care îl avem în prezent aprobat a fost inițial folosit și aprobat pentru grupele de adulți și ulterior s-a realizat și testarea pe copii. Va trebui să așteptăm toate datele științifice, să vedem exact dacă acest vaccin are eficiență, pe de o parte, și dacă sunt reacții adverse care sunt specifice grupei pediatrice”, a declarat Radu Țincu la „Se întâmplă acum” cu Tudor Barbu, miercuri, pe B1 TV.

Vaccinul de la Pfizer a fost primul ser anti-COVID-19 aprobat în UE, SUA și Marea Britanie, fiind astfel și cel cu care a început vaccinarea în România, în 27 decembrie 2020.

Recent, compania a obținut undă verde din partea EMA pentru administrare la categoria 12-15 ani. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, anunța marți că în România au fost vaccinați aproape 9.400 de copii din această grupă de vârstă.

„Pe 2 iunie a început activitatea de vaccinare și pentru copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Până astăzi, 8 iunie, ora 12.00, au fost vaccinați 9.394 de copii, cei mai mulți fiind în municipiul București (2.315), urmat de județul Cluj (856), Ilfov (439), Timiș (433) și Iași (370)”, spunea oficialul.