Ministrul Afecerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, marți, la bilanțul Poliției pe 2012 că numărul autospecialelor este la jumătate, iar 95% dintre acestea au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune.
„Dacă ar fi acum, la bilanţ, să mă refer la deficienţe, la părţi negative, aş începe prin a menţiona nevoia de fonduri pentru un program multianual, care nu stă numai în responsabilitatea Poliţiei. Suntem la jumătate din capacitatea necesară de autospeciale, iar 95% dintre acestea au depăşit normele pentru scoaterea din funcţiune„, a declarat Stroe.
„În nenumărate cazuri s-au constatat neimplicări ale şefilor de structuri, începând chiar cu MAI, ori am constatat abuzuri în actul de comandă şi pe lanţul întreg de activităţi. Toate acestea sunt greu sancţionabile din cauza unui statut al poliţistului anchilozat în proceduri greoaie„, a adăugat ministrul Internelor.
Totodată, Stroe a afirmat că aspectele legate de siguranța școlarilor devine un fapt inacceptabil. „Nu reuşim să asigurăm siguranţa cetăţeanului pe parcursul a 24 de ore din 24, iar ceea ce se întâmplă în preajma şcolilor şi grădiniţelor devine un fapt inacceptabil pentru societatea românească, pentru părinţi şi pentru noi cei din Poliţie şi din MAI şi cred că şi din Guvern„, a subliniat ministrul, menţionând că va trebui făcut ceva în acest domeniu.
Stroe a completat că în materie de structuri şi cadre a constatat câteva importante deficienţe cu caracter general.
„Pregătirea profesională şi fizică, precum şi cea psihologică sunt în declin în raport cu provocările vieţii şi normele standard. Avem de treabă aici, (…) va trebui reluat un program privind toate aceste trei activităţi – pregătire profesională, fizică şi psihologică„, a subliniat ministrul, citat de Agerpres.
Totodată, premierul Victor Ponta le-a cerut polițiștilor, marți, cu ocazia bilanțului Poliției Române, să fie mai rapizi și mai duri în cazurile care afectează imaginea instituției. (Detalii AICI)