Deputatul USR Radu Miruță a declarat într-o intervenție pentru emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, că oricât de mulți bani se bagă în sistemuld e sănătate din România, niciodată aceștia nu ajung la pacienți. Acesta a făcut declarațiile în contextul în care continuă protestele angajaților de la casele de asigurări de sănătate din toată țara pentru a cincea zi.
„Oricât de mulți bani s-ar băga în sistemul de sănătate pare că acești bani nu ajung niciodată la pacienți. Undeva pe traseu sunt niște intersecii în care banii se scurg iar la pacient nu ajung. Auzeam inepția spusă de PSD cum că sunt de vină farmaciile sau cabinetele medicale că nu au cerut, că nu au anunțat Guvernul că e problema asta.
Fiecare farmacie are o sumă de bani alocată de la Casa de Sănătate, fiecare cabinet de medici știe de la începutul anului care este suma în care se poate încadra. Toate aceste detalii erau cunoscute, erau prinse în buget. Nu mai sunt bani. La Guvern de unde pleacă structura asta pe instituții nu mai există bani. În același timp românilor le cereți taxe supliemntare, românii cinstiți vin și aduc banii la Guvern, acolo explodează cheltuielile și niciodată pentru oameni.
Despre management prost la Casa de sănătate putem discuta, dar vedeți că deja aveți oaemeni în stradă la oficiul de cadastru, i-ați avut pe cei de la CFR, i-ați avut pe cei din învățământ care nu au prea primit conform cu cele spuse. Oamenii pe bună credință, pe bună dreptate, angajați ai Casei de sănătate spun, eu aveam același salariu și acum doi ani, îl am și acum. Tu stat mi-ai crescut cheltuielile. Că mulți dintre ei nu își merită salariile este o discuție. Ține de management. Dar să nu îi pedepsim pe cei care își faca treaba la Casa de Sănătate, pentru pilele aduse la Casa de Sănătate, care consumă din buget și nivelează salariile”.