Radu Mazăre vrea să plece în Madagascar. Și fratele său ar putea fi eliberat condiționat

Publicat: 28 05. 2024, 22:25
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Radu Mazăre are planuri de viitor după ce a fost eliberat din închisoare. La ieșire din penitenciar a primit și o veste bună: va deveni tătic pentru a doua oară. Apoi, se gândește să plece în țara în care a fugit de pedeapsă.

Mazăre vrea să se mute în Madagascar

În urmă cu 10 ani, Radu Mazăre trăia fericit în Madagascar. Acum, după cinci ani de închisoare, vrea să se întoracă înapoi în această țară, dar definitiv, conform observatornews.

Radu Mazăre și-a reluat viața normală, în libertate. A fost la cumpărături cu soția sa și se pregătesc să devină părinții băiețelului pe care îl vor boteza Aris.

„Nu are nicio interdicţie, nu avem planuri făcute, asta văzand şi făcand. Din momentul ce e liber, organizarea va fi asa instantanee, nu cred ca o sa avem probleme din punctul asta de vedere”, a declarat Roxana Mazăre.

Fostul primar al Constanței nu mai vrea să se implice în politică

Soția sa a spus că partenerul ei nu își mai dorește să activeze în domeniul public și nu se va mai implica în politică.

Și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a declarat că va sta departe de spațiul public. El vrea să se dedice familiei sale și hobby-urilor, windsurfing și scufundări în Madagascar.

Și fratele lui Radu Mazăre ar putea fi eliberat condiționat, dar decizia se va lua, mâine, de o comisie de la penitenciarul Poarta Albă, apoi judecătorii se vor pronunța.