Radu Mazăre și-a găsit job în Egipt. Fostului edil i s-a propus să fie consultat pentru Orascom, compania prietenilor fostului preşedinte egiptean Mubarak (VIDEO)

Radu Mazăre și-a găsit job în Egipt. Fostului edil i s-a propus să fie consultat pentru Orascom, compania prietenilor fostului preşedinte egiptean Mubarak (VIDEO)
Foto: ordinea.ro

Radu Mazăre și-a găsit în sfârșit un job. După cum anunța B1 TV la mijlocul lunii aprilie, fostul edil din Constanța își căuta de lucru pentru că nu mai avea bani de procese. Căutarea pare să fi luat sfârșit, căci Mazăre a primit o ofertă de la Orascom, compania prietenilor fostului preşedinte egiptean Mubarak, care este gata să-i plătească fostului primar „servicii de consultanţă”, arată ordinea.ro.

”Mi-a venit contractul semnat, urmează să definitivez PFA-ul și să trimit contractul, să încep munca. Este vorba despre compania Orascom, o puteți găsi pe internet, are dezvoltări turistice gen orașe în șapte sau opt țări din lume. Cel mai mare e orașul Elguna din Egipt. Când e full are 200.000 de locuitori. Sunt consultant al managerului general în dezvoltarea urbană și turistică”, a susținut Mazăre joi, înainte de a ajunge în fața magistraților pentru a contesta măsurile hotărâte de judecătorul de cameră preliminară în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Radu Mazăre și-a găsit job în Egipt

#DIRECT_ONE_kvcq8d#

Orascom Group este un conglomerat economic cu sediul central în Cairo, aflat în proprietatea familiei egiptene Sawiris. Fondatorul este Onsi Sawiris, care avea în 2013 o avere estimată de Forbes la două miliarde de dolari. În prezent, afacerea este condusă de cei trei fii ai acestuia, Naguib, Samih,prietenul lui Radu Mazăre, și Nassef.

Fiecare conduce o anumită aripă a grupului. Naguib ocupă poziţia de preşedinte executiv la compania Orascom Telecom şi deţine mai multe organe de presă în Egipt, având legături puternice în clasa politică egipteană, fiind şi prieten apropiat cu Gamal, fiul fostului dictator Mubarak. Fratele mijlociu, Samih, prietenul lui Radu Mazăre, conduce compania de construcţii şi dezvoltare imobiliară Orascom Development, cu investiţii în turism în Orientul Mijlociu (staţiunile de vacanţă El Gouna şi Taba Heights), dar şi în Elveţia, la Andermatt, acolo unde a transformat o fostă cazarmă militară într-o staţiune cu plajă artificială. Mezinul familiei, Nassef, conduce activităţile Orascom Construction Industries, companie în care are interese până şi miliardarul american Bill Gates.

Mazăre a vorbit pentru prima dată despre Samih Sawiris în august 2011, în fața plenului Consiliului local Constanța: ”Acest prieten al meu, Samih Sawiris, m-a rugat să-l ajut să îşi cheltuiască o parte din avere, donând-o săracilor. A şi virat, deocamdată, 300.000 de dolari, pe care trebuie să-i cheltuiesc în mod judicios la rugămintea lui. Dacă omul va considera că vrea să ajute în continuare amărâţii din România, nu o face nici pentru presă, nici pentru discuţii, o face în faţa lui Dumnezeu, e creştin”.

La începutul lui 2011, confruntaţi cu schimbarea de regim din Egipt, cei mai mulţi “moguli” locali şi-au văzut averile şi afacerile ameninţate.

”Aşa se poate explica de exemplu, de ce tocmai în Aprilie 2011, familia Sawiris a decis să vândă ruşilor o parte din reţeaua de comunicaţii mobile, sau de ce tocmai în vara lui 2011 prietenul lui Radu Mazăre, Samih, a hotărât brusc să-şi doneze averea “amărăţilor” din Constanţa. Probabil că “mogulii egipteni” căutau portiţa de intrare în Uniunea Europeană, o zonă în care averile lor, produse pe spatele unui popor adus în sapă de lemn, puteau fi puse la adăpost”, scriu jurnaliștii de la ordinea.ro.

Mazăre a fost acuzat de luare de mită, alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky. Fostul edil ar fi primit peste 7 milioane de euro pentru a atribui un contract firmei deputatului Eduard Martin, şi alţi peste un milion de euro pentru a autoriza construcţia a două mall-uri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”