Radu Mazăre a profitat de vremea frumoasă și așa cum a declarat joi dimineață, a ieșit cu caiacul pe lacul Siutghiol, relatează B1 TV.
În timp ce edilul se dădea cu caiacul, procurorii Direcției Naționale Anticorupție făceau percheziții la sedul Primăriei Constanța.
De altfel, el a declarat că dacă nu va fi ”săltat” de procurorii anticorupție va profita de vremea de afară pentru a ieși cu caiacul.
„Dacă mă saltă, bine, dacă nu, mă duc să mă dau cu caiacul pentru că e o zi frumoasă”, a spus primarul.
Zis și făcut. Edilul a lăsat la o parte problemele juridice și a ieșit să se relaxeze.
După ce a făcut o tură, Radu Mazăre s-a întors la mal şi a stat de vorbă cu jurnaliştii. Întrebat cum e apa, el a spus că „Apa e în spate“, relatează Ziua de Constanța.
A reluat povestea percheziţiilor spunând că atunci când a plecat de acasă şi-a luat la revedere de la mama sa şi de la iubite.
„Când am plecat de acasă mi-am luat la revedere de la mama şi de la iubite şi dacă mă ridică asta este, dacă nu, mă dau cu caiacul. Nu îmi făcusem bagajele, dar mi-am luat haine groase“, a declarat primarul Constanţei.
Primarul a mai spus că i-a întrebat pe anchetatori dacă este nevoie să participe şi el la percheziţii, care vor fi de lungă durată, având în vedere că sunt căutate mii de documente pentru contracte încheiate începând cu 2007, iar ofiţerii judiciari i-au răspuns că nu este necesară prezenţa sa.
„Sunt mii de documente, acţiune care durează. I-am întrebat pe procurori: «mă luaţi, nu mă luaţi?». Mi-au zis «nu, că n-am venit să vă luăm». I-am întrebat dacă pot să plec, le-am spus că este viceprimarul, semnează el (procesele-verbale pentru predarea documentelor -n.r.). (…) Având în vedere că sunt liber astăzi, fac o tură cu caiacul, poate mâine nu mai apuc“, a mai spus Mazăre.