Radu Mazăre: "Am informaţii că ar fi fost tocmiţi oameni care să plece în Madagascar odată cu mine şi să mă elimine"
Radu Mazăre a provocat bomba finalului de 2017 după ce a fugit din ţară pe fondul numeroaselor dosare penale pe care le avea şi a anunţat că va rămâne în Madagascar, unde a şi cerut azil politic, până va avea parte de o justiţie corectă.
În acest context, reamintim că în 2014 fostul primar de Constanţa declara public că în Madagascar este urmărit de "mafioţi" care vor să îl omoare pentru implicarea sa în afacerile din port.
"Chestiunea asta cu descentralizarea portului produce fibrilaţii atât de mari, încât am informaţii că ar fi fost tocmiţi nişte oameni care să plece în Madagascar odată cu mine, vizând eliminarea mea fizică.
Eu nu sunt un tip care să ascult zvonuri, dar în orice caz dacă se întâmplă ceva, apropiaţii mei ştiu exact despre cine este vorba şi cum ar urma să se întâmple, dacă Doamne fereşte se va întâmpla ceva.
Nu pot să spun care dintre milionarii din port ar fi tocmit nişte oameni pentru aşa ceva, pentru că nu vreau să acuz oamenii degeaba. Dar vreau să trag semnalul de alarmă că am auzit asta" spunea Mazăre în 2014, conform Libertatea.
Radu Mazăre a concesionat, în 2012, de la un trib din Madagascar aproape două hectare de teren pe malul oceanului, pe o perioadă de 99 de ani. Preţul plătit era unul derizoriu, de un euro pe metrul pătrat.
Pe acest teren, el a ridicat resortul Mantasaly, de patru stele, format din 16 bungalow-uri amplasate lângă plajă, cu vedere la Oceanul Indian, cu două suite exclusiviste, restaurant cu specific local, mâncărurile fiind gătite din alimente organice, crescute de localnici, dar şi un bar&lounge.