Radu Banciu, despre referendumul de acum trei ani: Crin Antonescu era bulversat rău. A declarat că pleacă din politică, nu a plecat, dar e ca și cum ar fi făcut-o. Dacă ar fi câștigat, scopul scuza orice mijloace

Publicat: 30 07. 2015, 07:54
Foto: B1 TV

Radu Banciu a vorbit, în ediția de miercuri a emisiunii „Lumea lui Banciu”, despre referendumul de acum trei ani și despre declarația lui Crin Antonescu referitoare la acest eveniment.

„Crin Antonescu, întrebat despre efectele referendum de acum trei ani, a declarat așa: eu am astăzi în linii mari aceași evaluare pe care am avut-o acum trei ani. Este un eveniment spectaculos, ieșit din comun, dar care nu a spart în vreun fel regulile democratice și constituționale. Este un eveniment în legătură cu care principalul meu sentiment este acela de mâhnire, pentru că ceea ce rămâne dincolo de aspectele formale este că atunci, cu acel prilej, din mai multe motive, o voință populară profund majoritară exprimată democratic a fost ignorată”, a afirmat Banciu.

„Regulile jocului astea erau. Nu au putut fi schimbate atunci într-un timp foarte scurt, s-a încercat și asta, țineți minte că nu s-a putut. Numărul alegătorilor era ăla care era, deci s-a jucat tot democratic, după un joc un pic mai vechi, mai arhaic așa, cu niște reguli care păreau bizare pentru cei care aveau să piardă. Să știți că dacă ei câștigau, nu aveau să se mai întoarcă la așa ceva, că nu sunt 18 milioane, că sunt 14, că sunt 12 milioane, n-ar avea importanță asta. Dacă ar fi câștigat, scopul scuza oricum mijloacele, deci nu are nici Traian Băsescu de ce să-i fie rușine pentru acestă victorie pe care a obținut-o atunci”, a mai spus el.

„El ar fi contestat că ar fi vorba despre o lovitură de stat. Faptul că se putea face sau nu la o altă dată, după un alt calendar, într-un alt ritm, zice Crin, adică să fi durat vreo 2-3 săptămâni votul respectiv că poate se strângeau 50%, n-are nimic a face cu cel mai mic argument care să poată susțină teza unei lovituri de stat.

De atlfel Crin țineți minte ce bulversat era. A declarat că pleacă din politică, era și la Cotroceni, dormea în patul în care visase să doarmă toată viața lui și până la urmă praful s-a ales de el. N-a plecat din politică, dar e ca și cum ar fi plecat”, a adăugat Radu Banciu.

Radu Banciu, despre referendumul de acum trei ani