Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri a emisiunii „Lumea lui Banciu”, de la postul B1 TV, despre planurile Guvernului de mărire substanțială a salariilor președintelui, prim-ministrului, miniștrilor, președinților Camerelor, șefului ÎCCJ, șefilor servicilor de informație.
„Toți aceștia își vor vedea salariu triplat, undeva spre 3.000 de euro vor câștiga net pe lună acești indivizi, un salariu mărit substanțial, sigur, dar tot de nimic. Un salariu de 3.000 de euro pentru un om important în stat este un fleac. Această măsură de urgență nu privește populația. Populația ia cu cu leu mai ieftină pizza sau kilogramul de mere, noi atât merităm, ăștia însă își triplează practic salarile”, a spus Banciu.
„Aș avea totuși câteva întrebări față de acest subiect. Credeți că va fi stârpită corupția domnilor, dacă veți câștiga 3.000 de euro în loc de 1.500 sau în loc de 1.000? Nu. Sunt bani aruncați. Sigur că este normal ca demnitarii să câștige mai mult decât oamenii de rând și de 1.000 de ori mai mult decât un pensionar, dar măcar să facă ceva”, a explicat el.
„Acum, fără să-i luăm la bani mărunți pentru cât au făcut, că știm clar că nu au făcut nimic, știți cât înseamnă să câștigați 3.000 de euro pe lună, cât va lua președintele țări de aici înainte? Asta înseamnă că în 30 de ani vei avea la dispoziție șpaga de care te acuză azi DNA-ul. Ați văzut că toate șpăgile pe care le scoate DNA-ul la iveală sunt în jur de un milion de euro, adică minim, de acolo pornește lupta împotriva corupției. Deci un parlamentar care va câștiga 3.000 de euro pe lună, dacă pune toți banii la ciorap, ar ajunge să aibă un milion de euro după 30 de ani. Credeți că cineva va ține cont de salariile astea? Categoric nu. Corupția va continua la fel ca și până acum, pentru că din banii ăștia nu îți iei nici măcar căsoiu ăla. Cum ar putea, de exemplu, Adrian Videanu, sau un individ de talia lui, să-și țină o casă cu 3.000 de euro pe lună? Sigur că el nu o ținea nici cu 1.000 de euro cum avea până acum, dar este fix același lucru”, a mai adăugat Radu Banciu.