Radu Banciu a vorbit în ediția de vineri a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre președintele Klaus Iohannis și faptul că acesta nu este de acord cu modificările Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală.
„Klaus Iohannis nu este de acord cu schimbările Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală, mă rog el o face un pic din gargarism, nu cunoaște legile sau nu le cunoaște suficient de bine. Are niște consilieri pe teme juridice prost pregătiți, ca și el, de altfel pe toate temele sunt prost pregătiți ai lui pentru că de asta au ajuns acolo. Pămătuful nu doar că nu are discernământ, că este mult spus, nu știe să deosebearcă boul de vacă”, a afirmat Banciu.
„Practic, deși l-am primit cu simpatie, pentru că nu era român, și pentru mine ăsta este cel mai important lucru, trebuie să vă mărturisesc că el nu va fi mai mult decât un Emil Constantinescu, cel mai slab președinte pe care l-a avut România. Practic poți să-l uiți că nu este nicio problemă. Deci noi de la Nea Nicu încoace l-am avut doar pe Iliescu și pe Băsescu, atât”, a explicat el.
„Klaus Iohannis în ritmul asta, și nu are ce să se schimbe pentru că atunci când îmbătrânești nu-ți mai redă nimeni bătrânețea, deci va fi decât mai rău de aici înainte, el va trece în istoria României aproape neobservat. Marele mut, am auzit că-i spun unii, nu-i rea, noi îi spunem pămătuful, sună mai nemțește”, a mai spus Radu Banciu.