Radu Banciu, despre Ion Iliescu: Ar fi fost interesant să vedem o imagine cu Nea Nelu’ Cotrocelu’ după căcuțu’ moale pe care l-a făcut

Publicat: 28 11. 2011, 00:07
Foto: B1 TV

Jurnalistul Radu Banciu a declarat duminică seară în cadrul emisiunii “Lumea lui Banciu”, difuzată pe B1 TV, că mass-media din România a vorbit îndelung de mult despre probleme de sănătate ale fostului președinte Ion Iliescu, ajungând chiar să exagere cu “grija” pentru președintele de onoare al PSD.

“Ar fi fost interesat să vedem o imagine cu Nea Nelu’Cotrocelu după căcuțu moale pe care l-a făcut ca urmare a tocnăiței de ghebe. I s-a făcut un chenar aparte lui Ion Iliescu. Sunt convins că redacțiile îi făceau și necrologul, dar de fiecare dată trebuie să fim pregătiți. Ion Iliescu a trecut de 80 de ani așa încât redacțiile știu lucrul ăsta, și bibliografia, ca să zicem așa, este pregătită”, a declarat Radu Banciu.

Radu Banciu nu a scăpat din vedere nici prezența lui Ion Iliescu la târgul de carte Gaudeamus, unde acesta a declarat că este plăcut impresionat de prezența numeroasă a tinerilor români la astfel de evnimente.

“E un semn bun. De fapt, constat în fiecare an prezența masivă și mai ales tineret și asta mă bucură. Deci, există interes pentru carte”, a declarat jurnalistul.

În urma acestei declarații, moderatorul emisiunii a spus că Ion Iliescu rămâne neschimbat ca om politic și a făcut această mărturie, doar “pentru că dă bine” la televizor.

“Dădea bine să declari, același a rămas Ion Iliescu. În momentul în care va scăpa de vorba de lemn, vorba asta de lemn de abanos, de lemn de nuc, abia atunci poate să spună partidul social democrat că a făcut o schimbare” , a conchis Banciu.

Radu Banciu, despre probleme de sănătate ale lui Ion Iliescu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />