Radu Banciu, despre inițiativa unor deputați de a închide hipermarketurile duminica: Încă o privare de libertate după asta cu bacșișu. Ne vom înghesui cu toții în magazine sâmbătă. Va fi infern (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit, marți seară, în cadrul emisiunii ”Lumea lui Banciu” de pe B1 TV, despre inițiativa unor deputați de a închide hipermarketurile duminica.
„Deputații PNL Nini Săpunaru și Tinel Gheorghe au inițiat o propunere legislativă prin care hipermarketurile să fie închise duminica și de sărbătorile legale. Ei apreciază că astfel, fiți atenți unde i-a dus capu, se revitalizează comerțul tradițional, iar consumatorul va petrece duminica în familie și făcând mișcare în aer liber. Nu știu dacă se referea la emisiunea Mihaelei Rădulescu. Așa se uită oamenii la
„Păi vă spun eu domnilor Săpunaru și Tinel Gheorghe ce se va întâmpla, că v-ați luat după moda în alte țări și că ați copiat iarăși nu știu ce pe genunchi, ați copiat prost, nu ați înțeles. V-ați uitat așa, cum se copia pe vremuri, știți când prostul copia de la ăla deștept și nu înțelegea ce scrie și scria și el o prostie”, a mai spus el.
„Știți ce se va întâmpla la noi, care nu avem niciun comerț tradițional, să fim serioși ce comerț tradițional? Buticurile alea de doi bani din fața casei, ăla este comerț tradițional? Eu care stau la bloc în București, ce comerț tradițional să am? Mie dacă mi-ai închis hipermarketul duminica, mă spânzur. Știți ce înseamnă asta? Că sâmbătă se vor duce toți oamenii din marile orașe la cumpărături. Măcar acum se împărțeau în două zile. Unii mergeau duminică, alții sâmbătă. De aici înainte, dacă ele se vor închide duminica, ca să le dea peste bot nu știu cine, sâmbătă oamenii, săracii, încă o privare de libertate după asta cu bacșișu, după toate legile astea care se votează de pe o zi pe alta, deci ne vom înghesui cu toții în magazine sâmbătă. Va fi infern”, a explicat Radu Banciu.