Radu Banciu: Dan Voiculescu interpretează și șoaptele lui Traian Băsescu, chiar și ce vorbește cu mâna la gură președintele

Publicat: 18 11. 2013, 10:01
Foto: B1 TV

Jurnalistul Radu Banciu a vorbit, duminică seară, în cadrul emisunii ”Lumea lui Banciu”, de pe B1 TV, despre intenția lui Dan Voiculescu de a lansa o nouă operațiune de suspendare a președintelui Băsescu.

”Dan Voiculescu visează la o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu. El profită practic și de șoaptele lui Traian Băsescu, deci ce vorbește cu mâna la gură Traian Băsescu interpretează Dan Voiculescu. Dacă Băsescu spune că pentru ceva ar putea fi suspendat, gata, Varanul imediat aplică. Sau ”nu cred că voi fi suspendat dacă spun ceva”, eh, ”ba da”, zice Varanul, ”chiar pentru asta te vom suspenda”. El trăiește încă în această idee, e mai mult pentru proștii lui”, a explicat acesta. 

Comentatorul TV a explicat că o astfel de suspendare nu mai poate fi posibilă din cauza oficialilor europeni care sunt atenți la astfel de mișcări în România, precizând că Voiculescu încearcă să păstreze la suprafață conflictul deschis.

”Nu se mai poate face o suspendare a președintelui Băsescu pentru că nu este de acord Europa, nu este de acord Barosso. Nu se mai poate, niciodată, orice se va întâmpla, Traian Băsescu rămâne până își încheie mandatul căci nu ne mai dau ăia voie. Dar așa, de la suprafață, putem să ne lăudăm”, a conchis Banciu. 

Radu Banciu: Voiculescu viseaza o noua suspendare a lui Basescu