Semafoarele intermitente, adiacente celor principale, au fost concepute pentru descongestiona circulația. De obicei, semaforul intermitent este o săgeată de culoare verde, orientată spre dreapta sau spre stânga. Sau, poate fi doar o lampă verde, sub care este montată o săgeată care indică direcția.
Când semaforul principal indică roșu, acest semafor secundar începe să se aprindă intermitent.
Regula semaforului verde intermitent la dreapta este simplă.
Ai voie să intri în intersecție, dacă virezi la dreapta sau la stânga, chiar dacă semaforul principal e roșu. Dar numai după ce acorzi prioritate pietonilor și celorlalte vehicule care au drept de trecere.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
Sunt destul de mulți șoferi care se încurcă în aceste situații. Fie nu acordă prioritate pietonilor, fie celorlalți șoferi. Fie stau la semafor pe banda de viraj la dreapta, deși ei merg pe direcția înainte.
Dacă drumul are două benzi de circulație, dintre care una pentru viraj la dreapta sau stânga, iar aceasta este marcată corespunzător, adică are o săgeată care indică direcția obligatorie, atunci șoferii care se află pe aceste benzi sunt obligați să respecte marcajul rutier.
Asta înseamnă că doar cei care fac acest viraj au dreptul să circule pe ea. Iar cei care vor să „păcălească” traficul și să ajungă în față la semafor, dar să-și continue drumul înainte, încalcă legea, arată Promotor.
„Constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă […] nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers”, se prevede în Codul Rutier. Ceea ce înseamnă o sancțiune de 330 de lei.
Dar, mai este și situația în care banda nu e deloc marcată sau are săgeată înainte și la dreapta sau stânga. Ceea ce înseamnă că toți șoferii o pot folosi, indiferent de direcția în care merg. La fel este și în cazul drumurilor cu o singură bandă pe sens. Cei care merg înainte nu au cum să se dea din calea celor care vor să vireze la dreapta sau la stânga.