“Puneți mâna și munciți, nu mai așteptați să vă pice în gură!". Primărița de 31 de ani din comuna Petriș, fostă prezentatoare MTV, îi muștruluiește public pe localnicii leneși
Irina Onescu, fosta prezentatoare MTV ajunsă primăriță, face parte dintre noua generație de politicieni-Facebook. Aceasta comunică cu cetățenii comunei Petriș, județul Arad, pe rețeaua de socializare.
Într-o postare de marți, tânăra îi ceartă pe consăteni pentru că sunt leneși.
“Puneți mâna și munciți, nu mai așteptați să vă pice în gură! Ajutați-l și pe vecinul care poate nu se descurcă singur, ori nu are uneltele necesare. Nu ar trebui să pretindeți bani sau recompense pentru o inițiativă care ține de bun simț. Nu vă cad mâinile dacă vă sacrificați 2-3 ore dintr-o zi, într-o lună, pentru o acțiune de voluntariat.
Vom da și amenzi de acum înainte. Dacă altfel nu se poate”, a scris Onescu pe pagina sa de Facebook.
Totul a pornit de la inițiativa primăriței de strângere a gunoaielor din comună. Se pare că localnicii nu s-au prea înghesuit la muncă voluntară, acest fapt făcând-o pe acesta să le reproșeze public lipsa de voință și bun simț.
“Probabil ați sesizat că ieri și astăzi am încercat, pe cât se poate, să curățăm buruienile, rugii și iarba, crescute excesiv pe marginea drumului (intersecție DN7-Petriș-Corbești-Roșia Nouă). De ce nu s-a făcut acest lucru până acum? Iată o întrebare cu două răspunsuri, în egală măsură valabile.
Probabil v-ați aștepta să arunc din start vina în ograda administrației anterioare. Dar nu voi face asta. Vina administrației cade pe locul 2. Pentru că înainte de toate cred că este vina noastră, a celor care locuim aici și care nu ne obosim să tundem cei câtiva metri pătrați de iarbă din fața casei, ori să igienizăm, să toaletăm și să întreținem câtuși de puțin această comună.
Nu aveți nicio scuză, mulți dintre voi, pentru faptul că vă lăsați îngropați în bălării și mizerie, chiar la voi acasă. Ori că așteptați să vină altcineva să vă facă curățenie în ogradă.
Gunoaiele din poze au ieșit la suprafață după ce s-au înlăturat primele straturi de vegetație. Le-am lăsat acolo momentan, să le "admirați" și să vă "bucurați" de ele. Îmi imaginez că este tare greu să strângeți în urma voastră…”, a mai scris primărița pe Facebook.
Când e cazul, însă, aceasta îi și laudă pe cetățeni.
“Astăzi, la interviurile de angajare s-au prezentat 22 de persoane de pe raza Comunei Petriș. Dintre acestea au fost selectate 18 persoane, care întrunesc condițiile cerute de compania SEWS Deva și care au trecut în etapa de pregătire a contractelor de muncă.
FELICITĂRI! Sunt foarte fericită pentru voi și foarte mândră că vă cunosc. Vă doresc mult succes la noul job! Sunteți un exemplu minunat, un exemplu de urmat!
#haicaputem”, se aratîntr-o altă postare a Irinei Onescu.