Punctele de control de frontieră din aeroportul Henri Coandă vor avea o capacitate limitată până duminică. România intră în Air Schengen

Publicat: 27 03. 2024, 15:10
Sursa foto: Pixabay

La fluxul de sosiri internaționale a aeroportului Henri Coandă au loc lucrări de relocare a ghișeelor de frontieră, având în vedere că de duminică, 31 martie, România intră în spațiul aerian al Schengen. Astfel că, până duminică.

Pregătiri pentru intrarea în Air Schengen

Porțile automate de control de frontieră de la terminalul de sosir au fost relocate pe fluxul de plecări non-Schengen. În același timp, pe fluxul de sosiri internaționale se derulează lucrări de relocare a unor ghișee de frontieră, conform Adevărul.

Astfel, vor fi supuși controlului de frontieră doar pasagerii care călătoresc spre sau dinspre un aeroport care nu se află în spațiul Schengen.

„CN Aeroporturi București și Poliția de Frontieră depun toate eforturile pentru a minimiza disconfortul pasagerilor în cele patru zile rămase până la aderarea la spațiul Schengen, zile în care toți pasagerii care călătoresc în/din afara țării trebuie să se prezinte la controlul de frontieră”, a menționat Compania Națională Aeroporturi București.

Până duminică, 31 martie, aeroporturile vor trebui să aibă gata fluxurile separate de îmbarcare, Schengen și non-Schengen. Pasagerii pentru statele Schengen vor trebui doar să prezinte documente de identitate la punctul de îmbarcare, unde îl va cere compania aeriană.