Una dintre cele mai mari organizații ale transportatorilor de mărfuri din România, ce are sediul la Arad, poartă discuții cu firmele membre pentru boicotarea benzinăriilor austriece.
Se pare, însă, că majoritatea șoferilor afiliați ar fi oprit alimentarea cu motorină în Austria și la stații din țara noastră patronate de austrieci înainte de a fi luată o decizie în acest sens.
Preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), Adrian Pop, a declarat marţi, 13 decembrie, că boicotarea reprezintă o măsură prin care se ripostează faţă de decizia Austriei de a se opune aderării României la Spaţiul Schengen.
„E normal să avem atitudine împotriva lor. Avem discuţii în acest moment cu membrii afiliaţi APTE 2022 de a boicota benzinăriile din România patronate de austrieci, dar şi pe cele din Austria. Dacă cei care fac politică externă în România atâta pot, noi nu putem face mai mult”, a spus Adrian Pop, potrivit ziare.com.
Și patronul unei firme de transport de marfă din Arad, Dorin Pop, care are și funcția de vicepreședinte APTE 2002, a declarat că cei mai mulți dintre șoferi au inițiat deja această formă de protest în activitatea lor.
„Chiar dacă încă nu a fost luată formal decizia la nivelul APTE 2002, vă asigur că deja 90% dintre şoferii noştri au oprit alimentarea la benzinăriile austriecilor. În cazul firmei mele, încă din seara anunţului am luat această decizie şi le-am comunicat-o şoferilor. Noi având camioanele alocate pe Comunitatea Europeană, vă daţi seama că alimentam cu mii de litri de motorină în Austria. Dar acum avem alternativă, pentru că italienii au redus preţul cu 15 eurocenţi pe litru”, a declarat Dorin Pop.
APTE 2002 este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 2.200 de companii din domeniu care au peste 15.000 de camioane.
Recent, mai exact în luna octombrie, reprezentanţii Asociaţiei declarau că pierderile companiilor din domeniu sunt foarte mari din cauza blocajelor de la frontiera cu Ungaria, în timp ce şoferii preferă să se angajeze la companii din Ungaria pentru a evita să stea chiar şi 10 ore la graniţă.
„În toţi aceşti ani în care aderarea României la Schengen a fost amânată, firmele de transport mărfuri au pierdut între 18 – 22% din cifra de afaceri. La frontiera cu Ungaria se aşteaptă uneori 10 – 12 ore în coloană, iar asta înseamnă un program de condus pierdut, care are 9 ore.
Dacă un camion stă blocat la graniţă un program de condus, acesta nu produce bani, produce doar pierderi. În România, peste 66.000 de camioane au curse în Comunitatea Europeană, deci ne putem imagina pierderile semnificative adunate de companiile de transport”, a declarat atunci Adrian Pop.