Protestul de la Salina Ocna Dej s-a încheiat după ce oamenii au semnat un acord care prevede suplimentarea fondului de salarii cu 248.000 de lei

Protestul de la Salina Ocna Dej s-a încheiat după ce oamenii au semnat un acord care prevede suplimentarea fondului de salarii cu 248.000 de lei
Foto: stiri.tvr.ro

Aproape 40 de ore au petrecut în subteran minerii de la Salina Ocna Dej, care au decis să protesteze faţă de tăierea fondului de salarii.

După negocieri dure care au durat ore bune, oamenii au decis să întrerupă protestul extrem şi aşteaptă ca solicitările lor să fie aprobate după întâlnirea de luni de la Bucureşti de la ministerul Economiei.

La discuţiile dintre mineri şi conducerea Salinei Ocna Dej au fost prezenti primarul Costan Morar și prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, care au susţinut solicitările greviştilor.

Numai că şeful Societății Naționale a Sării, Alexandru Duca, nu a vrut să cedeze la presiuni. In faţa salinei s-au strâns şi rudele minerilor aflaţi în subteran de aproape 40 de ore care au început să îşi strige disperarea.

Şi asta mai ales după ce 6 mineri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au simţit stări de leşin, iar două persoane au fost duse la spital.

În cele din urmă greviştii au decis să pună capăt protestului extrem şi a fost semnat şi un acord prin care fondul de salarii pe 2015 este suplimentat cu 248.000 de lei. Minerii mai solicitau în plus 100.000 de lei, bani promiși printr-un acord semnat între Salina Ocna Dej, sindicate și conducerea Societății Naționale a Sării.

Discuţiile vor continua în prima zi a săptămânii viitoare la ministerul Economiei.

Şeful Societății Naționale a Sării a plecat de la Salina Ocna Dej escortat de poliţie şi jandarmi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`