Protestele au fost reluate la Oltchim: În jur de 200 de angajați au ieșit în stradă (VIDEO)

Protestele au fost reluate la Oltchim: În jur de 200 de angajați au ieșit în stradă (VIDEO)

În jur de 200 de angajați ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au ieșit din nou în stradă, fiind nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile restante de trei luni, relatează B1 TV.

Sindicatele au solicitat prezența prefectului județului Vâlcea pentru a purta discuții referitoare la felul în care se pot rezolva problemele financiare ale Oltchim.

Prefectul județului Vâlcea a fost solicitat să vină pentru a analiza și decide cum se poate rezolva această situație critică și acum suntem la discuții”, a declarat Mihai Diculoiu, președintele Sindicatului Liber Oltchim.

Situația este critică datorită faptului că până în acest moment nu există nicio decizie politică sau guvernamentală privind strategia de funcționare și privatizare a Oltchim. Oltchim este lăsat la mâna administratorilor judiciari”, a mai spus Diculoiu.

Acesta a afirmat că societatea numai dispune de fonduri financiare și nu poate respecta drepturile angajaților.

La ora actuală, în plan salarial s-a transmis un comunicat că societatea nu mai dispune de fonduri financiare decât până la nivelul lunii iunie și aceste drepturi se vor acorda până în septembrie. Trebuiau să primească lichidarea pe luna mai, iar ei au comunicat că vor da 50% din lichidarea lunii mai pe data de 5, iar diferența de 50% din lichidarea lunii mai o acordă la sfârșitul lunii. Aceste lucruri nu pot fi acceptate atât timp cât adminsitratorii judiciari au concediat aproximativ 1.000 de salariați dar nu au nicio perspectivă vis-a-vis de accesarea fondurilor financiare necesare capitalului de lucru”, a spus Diculoiu.

În același timp, angajații Oltchim au făcut un apel la Victor Ponta pentru a rezolva problemele societății.

Facem un apel la domnul prim-ministru să stabilească o comisie guvernamentală, să facă o analiză să decidă ce este de făcut viabil pentru Oltchim”, a precizat președintele sindicatului. 

Noi proteste la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”
20:37 - Condițiile în care românii ar putea vota și după ora 21.00 la alegerile prezidențiale