Proteste la CET Iași: Foști angajați își cer salariile compensatorii în fața Prefecturii

Publicat: 22 10. 2012, 17:48

Sute de oameni care au fost disponibilizați de la termocentrala din Iași îşi strigă nemulţumirile împotriva administraţiei locale, dar și a Guvernului, în faţa Prefecturii. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii.

Premierul Victor Ponta le-a transmis săptămâna trecută oamenilor că au şanse mici să mai primească aceşti bani. Asta deoarece termocentrala ieşeană a intrat în insolvenţă printr-o procedură greşită, care nu a inclus şi plata salariilor compensatorii.

„Ne-au dus cu zăhărelul, ne-au prostit cum s-ar spune şi ne-au spus că până în 1 oct se rezolvă problema. Au fost domnul ministru Liviu Pop şi am stat de vorbă la Prefectură cu domnul prefect, cu domnul primar Nichita şi ne-a spus că până la 1 octombrie o să se rezolve. Uitaţi, că acum e sfârşitul lui octombrie”, a declarat un fost angajat.

Oamenii sunt nemulţumiţi că primarul nu a luat măsuri pentru ca angajaţii termocentralei să nu ajungă în stradă.

Singura soluţie găsită până acum de Guvern este aceea de a le acorda celor 600 de angajati care au fost disponibilizaţi un ajutor social, însă în valoare mult mai mică, decât banii pe care trebuiau să îi primească. În aceste condiţii, oamenii sunt hotărâţi să mai protesteze şi pe 29 octombrie şi 5 noiembrie.

Disponibilizații de la CET Iași protestează

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />