PROTEST spontan în fața Ministerului Mediului. Care este NEMULȚUMIREA oamenilor
Un protest spontan cu 150 de angajați ai Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului a avut loc în fața Ministerului Mediului.
Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că salariile lor nu au fost mjorate în același timp cu cele ale bugetarilor, cerându-și în stradă acest drept.
Un protest identic a avut loc și în Cluj-Napoca.
„Angajaţii din domeniul protecţiei mediului, deşi sunt mult mai puţini numeric faţă de angajaţii din alte domenii, îşi îndeplinesc propriile atribuţii pentru salariul minim pe economie, dar desfăşoară şi activităţi care revin în atribuţia celorlalte ministere. În acest sens menţionăm că angajaţii din domeniul protecţiei mediului derulează procedurile de reglementare, dar ajung să corecteze toate neconformităţile din documentaţii, respectiv din planurile / proiectele / programele pentru care se solicită finanţare europeană. Munca de Sisif revine angajatului din domeniul protecţiei mediului care ajunge să corecteze şi de 38 de ori miile de pagini ale unei documentaţii (…). Luând în considerare că din anul 2004 niciun guvern nu ne aude, iar angajaţii din acest domeniu sunt remuneraţi cu un salariu de bază la nivelul anului 2008, iar doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu spune în conferinţele de presă / luări de poziţie că angajaţii din domeniul protecţiei mediului pot să mai aştepte până primesc o creştere salarială, angajaţii din domeniul protecţiei mediului transmit pe aceasta cale că toate proiectele de finanţare europeană pot să mai aştepte până când vor avea aceleaşi salarii ca alte instituţii (angajaţii din alte ministere/ agenţii naţionale şi locale au salarii de peste zece ori mai mari, multe depăşind 10.000 lei net faţă de salariul minim pe economie al angajaţilor din domeniul protecţiei mediului)”, se arată într-un comunicat remis marţi de APM Vrancea.