A fost protest în faţa Primăriei Sectorului 1! Zeci de oameni din Chiajna au cerut primarului Dan Tudorache să închidă groapa de gunoi, pe motiv că poluarea a atins un nivel alarmant. Edilul Sectorului 1 a anunţat că de luni, când expiră contractul cu administratorul gropii de gunoi, colaborarea primariei cu acesta va fi întreruptă.
Oamenii care locuiesc în cartierele Bucureștii Noi, Străuleşti, Chitila, dar şi din Chiajna, se plâng că de ani de zile îndură mirosul neplăcut venit de la groapa de gunoi, iar autorităţile nu fac nimic. Ieri au venit în faţa primăriei sectorului 1 şi au cerut închiderea gropii de gunoi.
Protestatarii au purtat o discuţie cu primarul sectorului 1, Dan Tudorache, iar acesta a promis, din nou, că deşeurile din sectorul 1 vor fi duse la Depozitul Ecologic Vidra, iar contractul cu administratorul gropii de gunoi nu va mai fi prelungit, după data de 11 martie, atunci când expiră.
Primarul Tudorache spune şi el că Groapa de Gunoi are capacitatea de stocare a deșeurilor depășită şi poluează cu gaze toxice. Ba mai mult, edilul susţine că Autorizația de Mediu emisă pentru Groapa de Gunoi ar fi ilegală, pentru că administratorii acesteia nu au prevăzut un Fond pentru închidere și postînchidere, în conformitate cu legislația în vigoare.
„Acest contract cu Primăria Capitală expiră. În săptămâna care a trecut am primit o solicitare de la primarul general să întrebe dacă suntem interesaţi în continuare pentru depozitare la această groapă de gunoi, Am spus că nu, prefer să închidă groapa. Este decizia primarului general şi sper să ia o decizie în consencinţă.
Da, le pot duce (nr. la depozitul ecologic Vidra), aşa am şi scris în acea solicitare către primarul general, prefer să duc gunoiul la EcoSud, deci la Vidra, nu mă deranjează că este un cost în plus, prefer să nu am o groapă de gunoi pe teritoriul Sectorului 1″, a declarat primarul Dan Tudorache pentru B1TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.