Protest în Piaţa Victoriei la o lună de la violenţele de la mitingul diasporei din 10 august
Aproximativ 250 de persoane au ieşit luni seară în Piaţa Victoriei pentru a protesta! Evenimentul are loc la fix o lună de la violenţele de la mitingul diasporei din 10 august.
Manifestanţii condamnă că nicio măsură nu a fost luată încă pentru gazarea şi lovirea protestatarii paşnici din 10 august cât şi afirmaţiile de duminică seară a preşedintelui PSD. Liviu Dragnea a afirmat că protestul a fost finanțat din străinătate pentru organizarea paramilitară a unei lovituri de stat.
”Considerăm că Jandarmeria nu și-a îndeplinit corect misiunea conform procedurilor, și-a depășit atribuțiile, a dovedit că are oameni incapabili în fruntea sa și s-a transformat în instrument de represiune a populației împrăștiind pe toți protestatarii, folosind gaze lacrimogene, substanțe chimice interzise, tunuri cu apă și muniție de război”, se arată în mesajul organizatorilor.
Au apărut şi câteva incidente şi tensiuni în piaţă atunci când jandarmii au venit pentru a îngrădi perimetrul în care se aflau manifestanţii. Un tânăr a fost extras din mulţime pentru a fi legitimat.