Protest la Parchetul General după ce ÎCCJ a anunțat că retrimite Dosarul Mineriadei la procurori 

Publicat: 08 05. 2019, 12:08
Foto: facebook.com/piccj.oficial/

Membrii Asociației 21 Decembrie protestează miercuri în fața Parchetului General, după anunțul conform căruia Dosarul Mineriadei a fost retrimis de Înalta Curte de Casație și Justiție la procurori.

Președintele Asociației, Teodor Mărieș, susține că Dosarul Mineriadei a fost instrumentat cu neglijență, informează Știripesurse.ro.

Cauza a fost întoarsă de Înalta Curte, la Parchetul Militar, din cauza nulității rechizitoriului. 13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu sunt acuzate de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor militari, în zilele de 11, 12 şi 13 iunie 1990, autorităţile statului au planificat un atac violent împotriva manifestanților veniţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Principala lor cerere era să fie adoptat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Deşi oamenii erau pașnici, au fost atacaţi cu brutalitate. Patru oameni au murit împuşcaţi, iar peste 2000 au fost răniţi ori schilodiţi.

În rechizitoriul procurorilor militari se mai arată că la Mineriadă au fost implicate şi forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale şi Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.