Trei sute de oameni au ieşit miercuri în stradă la Oltchim, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile sau tichetele de masă. O situaţia gravă despre care s-a discutat şi la Guvern. Întreaga conducere a combinatului a decis să demisioneze. Este vorba despre 15 directori, în frunte cu Constantin Roibu, cel care a deţinut funcţia de director mai bine de 20 de ani.
Protestul a fost reluat în această după-amiază, când 200 de angajaţi au vrut să intre în birourile instituţiei. Pentru a vedea exact care este situaţia ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers în zonă și a avut discuții cu conducerea combinatului şi liderii de sindicat. Pop a discutat cu angajații Oltchim, cărora le-a transmis că va găsi în 7 zile o soluție la problemele lor.
Angajaţii Oltchim au protestat în faţa sediului administrativ al instituţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi că de două luni nu şi-au mai primit nici banii, nici bonurile de masă.
„E foarte greu. Avem şi noi probleme familiare, oamenii nu au cu ce veni la serviciu, avem colegi care dorm prin instalaţie, care nu mai pleacă acasaă pentru că nu au bani de bilete, de abonamente”, a declarat un protestatar.
Oamenii spun că, în ciuda promisiunilor făcute de premier încă de acum două luni, combinatul a rămas fără energie electrică.
„Oltchimul astăzi, chiar din 23 august, are toate instalaţiile oprite din cauza lipsei energiei electrice prin faptul că din imposibilitatea de a plăti energia la furnizori, acesta a dispus limitarea livrării la 8 la RV și la 3 la Pitești. Cu părere de rău ieri în consiliul de administrație directorul general și-a depus demisia prin faptul că nu vrea să fie în această funcție când Olttchimul se va lichida și mai rău, în situatia în care nu mai poti să mai plătești salariile curente și restante”, a declarat liderul Sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu.
Salariaţii de la Oltchim au anunţat că vor protesta în fiecare zi, până la privatizarea care este anunţată pentru 18 septembrie.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că există două mari companii, din „zone geografice total diferite”, interesate să preia combinatul chimic Oltchim. „Aici, domnul ministru Chiţoiu, ştiţi, răspundeţi – capul, viaţa şi tot – de succesul operaţiunii de privatizare de la Oltchim„, i-a transmis Ponta ministrului Economiei.(Detalii AICI)
Alături de Constantin Roibu, au solicitat eliberarea din funcţii Nicolae Radu Olaru – director general adjunct Producţie şi Investiţii, Alin Smeu – director general adjunct Financiar, Măndică Vasile – director Economic, Veronica Preoteasa – director Comercial, Cristian Georgescu – director Producţie, Mihnea Iordache – director Trezorerie, Cosmin Diaconu – director Aprovizionare, Marian Răduţoiu – director Mentenanţă, Daniel Mihăescu – director Divizia Petrochimică Piteşti, Victor Avram – director Electro-AMA, Nicolae Stanciugel – contabil şef, Marian Ţapu – director Divizia Materiale de Construcţie, Ionel Bejenaru – Director Uzina Chimică, Odorel Nicolescu – director Uzina Petrochimică, Ţucu Cristian Gheorghe – director Uzina Olefine şi Celea Irina – director marketing Divizia Materiale de Construcţii.
În urmă cu două săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.