Un protest are loc joi dimineață în fața Penitenciarului Rahova, acolo unde este închis fostul lider al PSD, Liviu Dragnea.
LACRIMI ÎN TELEVIZIUNE! BIATA TEO TRANDAFIR! CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT! NU MAI ARE NICIO ȘANSĂ (GALERIE FOTO)
Câteva persoane s-au strâns în fața penitenciarului, după ce miercuri, judecătorii de la CCR au admis sesizarea lui Florin Iordache, la cererea lui Liviu Dragnea. Astfel, toate completurile de trei judecători, de la instanţa supremă, care au judecat fapte de corupţie nu au fost specializate, deci au fost ilegal constituite.
LIDIA BUBLE, GOALĂ PUȘCĂ LA DUȘ! RĂZVAN A PRINS-O ÎN FAPT! AVEM IMAGINI COMPROMIȚĂTOARE (GALERIE FOTO)
Unii dintre cei prezenți susțin că Dragnea este ”deținut politic” și cer rejudecarea procesului în care acesta a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.
În urma deciziei CCR, toate procesele aflate pe rolul Instanței Supreme la completurile de trei judecători vor fi reluate dacă nu au primit o sentință definitivă până la data de 23 ianuarie 2019. Este vorba despre 180 de dosare.
Astfel, mai mulți politicieni ar putea beneficia de această decizie a Curții Constituționale. (Detalii AICI)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.