Protest față de noile restricții, în fața Prefecturii Constanța: Peste 100 de persoane au ieșit în stradă (VIDEO)
Protest cu peste o sută de persoane în fața Prefecturii Constanța. Oamenii au ieșit duminică în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de noile restricții care au fost instituite pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Protest la Constanța față de noile măsuri de restricție
Cei mai mulți dintre manifestanți au purtat măști de protecție. Oamenii au scandat mesaje precum ”Libertate, libertate!”.
Protest față de noile restricții în fața Prefecturi Constanța: Peste 100 de persoane au ieșit în stradă
Potrivit presei locale, protestul s-a încheiat în jurul orei 18.30. Un protest similar a avut loc, sâmbătă, și la Timișoara.
Manifestația are loc în contextul în care duminică au intrat în vigoare noile restricții, care se aplică în funcție de rata de incidență din fiecare localitate.
Astfel, în localitățile unde rata infectărilor este mai mare de 4 la mia de locuitori, în weekend, magazinele se închid la ora 18.00, iar circulația în afra locuinței sau gospodăriei nu mai este permisă după ora 20.00, în lipsa unor motive serioase.
În zonele în care sunt mai mult de 7,5 cazuri de infectare la mia de locuitori aceste reguli se aplică și în restul zilelor săptămânii.
Câte cazuri de coronavirus au fost confirmare în România în ultimele 24 de ore
Potrivitcelui mai recent bilanțtransmis, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost confirmate 4.439 cazuri noi de persoane infectate cunoul coronavirus.
În acest moment, în spitalele de profil din România sunt internați 12.744 de pacienți diagnosticați cuCOVID-19, dintre care 1.386 se află în secțiile de terapie intensivă.
Totodată, de sâmbătă până duminică, au fost înregistrate 117 decese în rândul persoanelor infectate cu coronavirus.