Nou protest anunțat pentru marți! Profesorii vor purta banderole tricolore, nemulţumiţi de situaţia din educaţie
Sindicaliştii Federației „Spiru Haret“ vor purta, începând de marţi, banderole tricolore pentru a atrage atenţia asupra situaţiei actuale din educaţie.
Cadrele didactice au mai multe revendicări, printre care elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României; majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare; respectarea parteneriatului social; dar și asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018, care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019, scrie hotnews.ro.
Mai mult, aceștia cer calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenței în unitățile de învățământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale; instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ și angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.